Prima pagină » Știri » Doasar penal pentru votul din Diaspora

Doasar penal pentru votul din Diaspora

Doasar penal pentru votul din Diaspora
Procurorul General Tiberiu Nițu a anunțat joi dimineața că s-a început urmărirea penală in rem în cazul votului din Diaspora după ce mii de români nu au reușit să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Tiberiu Nițu a anunțat că la Parchetul General au ajuns mai multe plângeri făcute de români din Diaspora care, deși au stat la coadă, nu au mai reușit să voteze în cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale organizat duminica trecută.

Totodată, președintele instanței supreme, Livia Stanciu, a declarat că „strict pe lege” se putea da o ordonanță de urgență a Guvernului pentru înființarea unor noi secții de votare în turul al doilea.

„Strict pe lege, sigur că se putea da o ordonanță de urgență”, a spus Stanciu, joi dimineața înaintea ședinței plenului Consiluului Superior al Magistraturii.

„Ca cetățean, mi se pare firesc ca pe orice problematică ce are impact, sigur trebuie să se efectueze verificări, cercetări, pentru a se transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care poporul l-a manifestat față de acest subiect”, a adăugat ea.

La ambele tururi ale alegerilor prezidențiale, românii din străinătate au ieșit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriașe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Citește și