DOCUMENTE explozive. Planurile operative ale Securității din 1989 spulberă teza „agenturilor”

Trei documente din arhivele fostei Securități demonstrează că aceasta nu a fost o instituție animată de sentimente patriotice (dacă le-ar fi avut, nu l-ar fi slujit atît de fidel și ferm pe Ceaușescu) și că poliția politică comunistă a avut un rol activ în menținerea dictaturii, cu tot cortegiul de nenorociri care au decurs pentru românul de rînd: pauperizare, corupție generalizată, disoluția instituțională, compromiterea culturii, izolarea României – toate în numele menținerii la putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Măsurile aflate în vigoare la Congresul al XIV-lea și „Acțiunea Orizon” au izolat România

Dictatorul a ajuns pe culmile puterii, pe care a exercitat-o în egală măsură autoritar și incoerent, cu sprijinul neprecupețit al Securității și a îndreptat pas cu pas țara spre un dezastru economic și moral din care România nu și-a revenit pe deplin nici astăzi. Securitatea nu doar că nu a întreprins nimic spre a curma aceste stări de lucruri care au viciat istoria României la finele anilor ”80, dar, prin modul în care a înțeles să răspundă voinței și dorinței dictatorului, împotriva interesului național se face în mod direct responsabilă pentru tragedia României din ultimii ani ai dictaturii lui Ceaușescu.

Documentele din care citez mai jos sînt edificatoare în acest sens. Ele lasă să se întrevadă nu numai că securiștii erau lipsiți de coloană vertebrală, folosindu-și capacitățile specifice aproape exclusiv în acțiuni de poliție politică, menite să perpetueze dictatura lui Ceaușescu, dar și că politizarea excesivă, subordonarea exclusivă a Securității în vederea îndeplinirii oricărui capriciu al dictatorului a dus la deprofesionalizarea cadrelor, la coruperea lor, la promovarea pe criterii politice și nu profesionale, la transformarea ei din serviciu de informații și contrainformații, cum unii vor să ne facă să credem astăzi că a fost, într-o anexă a Cabinetelor 1 și 2, care „traducea în viață” dorințele familiei Ceaușescu: nimeni să nu spună că în România e rău, nimeni să nu pună la îndoială „genialitatea” conducătorilor, nimeni să nu cuteze să aibe alte opinii decît cele ale dictatorilor și partidului comunist.

Practic, documentele de mai jos demonstrează că Securitatea nu a reușit nici să prevadă și nici să contracareze ceea ce s-a petrecut, începînd cu 16 decembrie 1989, în România. Devenise incapabilă. Ajunsă o copie fidelă a lui Ceaușescu, pe care îl apăra și îl proteja de orice adiere a libertății, Securitatea juca rolul unei anexe operative a Secției de propagandă a Comitetului Central, care supraveghea ca o țară întreagă să-și buchisească lecțiile de învățămînt politico-ideologic. Tocmai de aceea, a fost paralizată de forța izbucnirii revoltelor, la fel ca și Ceaușescu: ceea ce se petrecea în stradă, nu era prevăzut în regulamente și în documentele de partid.

Normativele interne de mai jos nu lasă urmă de îndoială asupra faptului că Departamentul Securității Statului nu l-a apărarat pe Ceaușescu în decembrie 1989, nu pentru că nu ar fi vrut să o facă, ci pentru că nu mai era în stare. Iar cei care sar astăzi în apărarea foștilor securiști o fac fie pentru că au avut strînse legături cu Securitatea înainte de 1989, fie pentru că au beneficiat politic sau economic de serviciile structurilor ei după 1990, fie, pur și simplu, din naivitate, ca să nu spun că din prostie.

Planul de măsuri al Securității pe 1989 – o lecție de învățămînt politico-ideologic

La 17 ianuarie 1989, Departamentul Securității Statului elabora un amplu „Program de măsuri” pe care urma să le întreprindă pe anul în curs. Nimic din acest program nu lasă să se întrevadă preocuparea ei pentru altceva decît protejarea cuplului Ceaușescu față de orice manifestări ostile, izolarea și eliminarea actelor de dizidență, ample măsuri de dezinformare care să ascundă realitățile unei țări din ce în ce mai sărace, cu conducători din ce în ce mai bogați și cuprinși de megalomanie. Selecții din acest document arată că Securitatea era total subordonată intereselor „conducerii superioare de partid”, „traducînd în viață” obsesiile și accesele de megalomanie ale lui Ceaușescu, prin vaste măsuri operative specifice poliției politice, menite să „prevină” orice contestare internă sau externă a politicii sale.

„În conformitate cu hotărîrile Congresului al XIII-lea și Conferinței Naționale ale partidului și pe baza tezelor, ideilor și orientărilor din magistrala Expunere la ședința comună a Plenarei C.C. al P.C.R., a organismelor democratice și organizațiilor de masă și obștești din 28-30 noiembrie 1988, întregul aparat de securitate va acționa cu consecvență pentru executarea ireproșabilă a ordinilor și indicațiilor Comandantului Suprem al Forțelor Armate, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU […].

Consiliul de Conducere și Biroul Executiv ale Departamentului Securității Statului, comenzile unităților centrale și teritoriale, cu sprijinul Consiliului Politic, al organelor și organizațiilor de partid, vor acționa permanent, cu înaltă răspundere și fermitate, pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor rezultate din hotărîrile de partid și legile țării, din ordinele, orientările și indicațiile Comandantului Suprem. Consiliul de Conducere, șefii unităților centrale și ai Securităților județene vor acționa pentru dezvoltarea continuă a activității de culegere de informații din clandestinitatea elementelor dușmănoase, urmărindu-se cunoașterea, previzionarea și contracararea intențiilor ostile și a planurilor serviciilor de spionaj, ale organizațiilor reacționare, naționalist-iredentiste, fasciste și extremist teroriste din străinătate, precum și ale persoanelor din interior care, prin activitatea lor, pot aduce atingere securității statului”.

Integritatea dictatorului era prioritatea DSS, prin „asigurarea securității Comandantului Suprem și executarea ireproșabilă a tuturor misiunilor de importanță excepțională. Unitățile centrale și teritoriale de securitate vor pune în centrul preocupărilor cunoașterea și stăpînirea situației operative din obiectivele, locurile și mediile din competență, în vederea executării ireproșabile a tuturor misiunilor de securitate și gardă. Pentru prevenirea oricăror acte ostile, se va exercita un control informativ riguros asupra elementelor suspecte [sînt prezentate în continuare măsuri specifice de apărare a dictatorilor, inclusiv prin îndepărtarea celor „suspecți” că ar putea să-i tulbure liniștea, care vor fi împiedicați să intersecteze traseele „vizitelor de lucru” – n.a.].

Documentul ilustrează în continuare preocupările Securității pentru „prevenirea, contracararea și neutralizarea acțiunilor desfășurate de cercurile reacționare și organizațiile naționalist-iredentiste și fasciste din străinătate, de grupările și elementele ostile din emigrație, precum și de elementele dușmănoase din interior”, modul în care se realiza supravegherea riguroasă a foștilor deținuți politici, supravegherea cultelor oficiale sau scoase de comuniști în afara legii, ca și „sporirea eficienței controlului de securitate în problemele artă-cultură, presă, poligrafie și radio-televiziune”. Securitatea trebuia și voia să controleze tot, pentru a preîntîmpina orice „manifestări anarho-protestatare de redactare și difuzare de înscrisuri cu conținut necorespunzător ori la alte fapte de natură să prejudicieze securitatea statului”, practic orice contestare a politicii regimului Ceaușescu.

Ca întodeauna, o atenție sporită se acorda identificării celor ce ascultă „Europa Liberă”, BBC și „Vocea Americii”, socotite în buna tradiție stalinistă oficine de propagandă. Se preconiza controlarea rudelor din țară ale redactorilor acestor posturi, ca și „identificarea autorilor materialelor transmise în străinătate, în scopul luării sub control sau anihilării activității lor ostile”.

Priorități: „lupta împotriva agenturilor” și activitatea ICE Dunărea

Nu numai liniștea dictatorului era în grija Securității, ci și umplerea conturilor sale. În planul de măsuri al DSS pe anul 1989 se arăta negru pe alb că „întregul aparat de contrainformații în sectoarele economice va sprijini permanent Întreprinderea de comerț exterior DUNĂREA, pentru asigurarea la timp și de calitate a mărfurilor contractate, livrarea, expedierea și transportul acestora, astfel încît să nu se înregistreze reclamații sau penalizări”. Spionajul economic se afla și el la loc de mare cinste în planul de măsuri pe 1989: „Prin măsuri specifice vor fi luate în control contractele importante de comerț exterior și se va acționa permanent pentru obținerea de date și informații cu privire la tehnologii de vîrf, documentații tehnico-științifice, limite de preț comercial și condiții contractuale, a căror valorificare să contribuie la încheierea de tranzacții avantajoase, influențarea unor firme și comercianți străini să adopte atitudini favorabile dezvoltării relațiilor cu partenerii români”.

Lupta împotriva „agenturilor” are un loc important în acest plan de măsuri: „întreaga activitate va trebui să asigure identificarea cadrelor și agenților de spionaj care acționează împotriva țării noastre, prevenirea, documentarea și curmarea activităților informative, de diversiune ideologică sau de subminare, stabilirea orientărilor și direcțiilor de acțiune ale serviciilor de spionaj, a formelor, metodelor și mijloacelor folosite”. Ea impunea inculsiv influențarea (adică cumpărarea sau șantajarea) unor ziariști străini, care să prezinte „obiectiv” realitățile din România.

„Programul de măsuri”, întins pe 30 de pagini este înțesat de citate din documentele de partid, ca și de considerații care arată maxima fidelitate a aparatului de Securitate față de Ceaușescu. Securitatea era preocupată de supravegherea liniștii dictatorului, inclusiv de urmărirea modului în care decurge construirea Casei Poporului, sau celelalte proiecte megalomane din acea vreme și apare la tot obsesia pentru asigurarea pazei soților Ceaușescu. Toate capacitățile operative ale Securității erau subordonate scopurilor enunțate mai sus.

Securitatea nu era interesată de situația internă reală din România, ci numai de a-l servi cît mai bine pe „comandantul suprem”. Nu întîmplător, în finalul documentului se arăta că „șefii profesionali, cu sprijinul efectiv și permanent al Consiliului Politic, al organelor și organizațiilor de partid, vor asigura aprofundarea și însușirea temeinică de către întregul personal a tezelor, ideilor și orientărilor cuprinse în magistrala Expunere a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU la înaltul forum al democrației muncitorești-revoluționare din noiembrie 1988, punîndu-se accent pe desprinderea concluziilor și învățămintelor necesare îndeplinirii în mai bune condiții a sarcinilor și misiunilor ce revin organelor securității statului. Se va acorda o atenție sporită creșterii valențelor educative ale activității de cultivare a patriotismului revoluționar, a dragostei și devotamentului nețărmurit față de patrie, partid și popor, de Comandantul Suprem, a spiritului de răspundere al întregului efectiv al Departamentului Securității Statului pentru sporirea contribuției la apărarea valorilor fundamentale ale societății noastre socialiste […]. Cele două mari evenimente politice ale anului 1989 – a 45-a aniversare a victoriei revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă și cel de-al XIV-lea congres al partidului – vor constitui pentru toți comandanții, organele și organizațiile de partid și ale U.T.C., importante etape de largă mobilizare a întregului efectiv pentru a le întîmpina cu realizări de prestigiu în toate domeniile de activitate”. „Realizări de prestigiu” care au culminat cu revoluția din decembrie 1989, pe care, din fericire pentru români, securiștii nu au reușit să o preîntîmpine.

Măsurile speciale din timpul ultimului Congres: semn de slăbiciune al regimului

Cu tot gloriosul „Plan de măsuri al Departamentului Securității Statului pe anul 1989″, situația în țară se degrada pas cu pas. Căderea „Zidului Berlinului”, prăbușirea rînd pe rînd a regimurilor comuniste din țările Pactului de la Varșovia, disensiunile din ce în ce mai acute între Ceaușescu și Gorbaciov, pe fondul refuzului dictatorului român de a admite o minimă reformare a sistemului, l-au adus pe dictator, dar și Securitatea, în pragul isteriei. Un nou „plan de măsuri” cu caracter suplimentar a fost elaborat, în acest context, de către conducerea Departamentului Securității. Documentul ilustrează că DSS era cu totul de partea dictatorului, cu toate că semnalele externe și interne îi arătau că zilele comuniștilor conservatori erau numărate. Faptul că nu a ținut cont de aceste semnale nu arată doar gradul de deprofesionalizare al Securității, ci și obediența sa totală față de voința lui Ceaușescu, pe care Securitatea l-a slujit pînă în ceasul al 12-lea. Documentul a fost elaborat în noiembrie 1989 și a fost transmis de către centrala Securității către șefii Inspectoratelor județene de Securitate: „În vederea cunoașterii, prevenirii și contractării ferme a oricăror fapte sau evenimente de natură să afecteze interesele securității statului pe raza de competență, în raport cu evoluția situației operative, veți întreprinde următoarele măsuri:

„1. Va fi mobilizat exemplar întregul efectiv din subordine pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor specifice, realizîndu-se o strînsă cooperare cu organele de Miliție, trupele de Securitate și de pompieri și o conlucrare permanentă cu conducerile unităților socialiste, cu organismele democrației muncitorești revoluționare.

2. În scopul asigurării unui climat desăvîrșit de securitate și ordine se vor lua toate măsurile pentru prevenirea difuzării de înscrisuri cu conținut necorespunzător, cunoașterea stărilor de spirit și preîntîmpinarea oricăror evoluții negative, depistarea și anihilarea elementelor care incită la acțiuni și manifestări turbulente, ostile sau lansează ori colportează zvonuri cu conținut tendențios. În acest sens, veți lua imediat legătura cu conducerea Miliției județului – care a primit ordin să constituie grupe formate din cadre de Miliție, luptători din Gărzile Patriotice, membri ai detașamentelor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei și, după caz, reprezentanți ai muncitorilor desemnați de către comitetele sindicale, care vor executa acțiuni de patrulare, îndeosebi în locurile aglomerate, acționînd în permanență timp de 24 de ore și veți acorda sprijin în selecționarea și instruirea acestora.

Atenție deosebită se va da stabilirii sarcinilor pe profil ce revin grupelor mixte de ordine menționate și a modului cum să acționeze acestea, pentru prevenirea difuzării de înscrisuri, prinderea în flagrant a autorilor, depistarea și neutralizarea elemenelor care se dedau în public la manifestări ostile și instigatoare, sesizarea cetățenilor străini și altor persoane cu comportament suspect, precum și a oricăror situații ce interesează securitatea statului. Se va insista asupra obligației de a informa imediat organele de Securitate, pentru a fi luate măsurile ce se impun, potrivit competențelor”.

Practic, am putut vedea, cu toții, că din zilele premergătoare Congresului al XIV-lea, pe străzile României circulau patrule mixte, de milițieni și „gărzi patriotice”, toate aflate sub controlul Securității. Țara părea că e într-o stare de asediu nedeclarată.

Frica de manifeste, de studenți și de „cetățeni străini”

„Veți acorda o atenție cu totul specială stăpînirii situației operative de securitate din întreprinderile și atelierele tipografice. Se va exercita un permanent și eficient control de securitate, prin măsuri specifice, asupra activităților desfășurate, asigurîndu-se prezența ofițerilor în aceste obiective și realizarea unei conlucrări strînse cu factorii de conducere”, se spunea în acest plan special de măsuri.

„Se va urmări cu toată exigența, în toate instituțiile și întreprinderile, modul în care se respectă normele ce reglementează regimul mașinilor și aparatelor de multiplicat, precum și indicația ca în afara programului de lucru, acestea, ca și încăperile unde se află, să fie sigilate. La căminele studențești, în internate și căminele de nefamiliști, în cooperare cu conducerile institutelor de învățămînt, ale întreprinderilor, comitetele sindicale și organele de Miliție se vor lua măsuri pentru asigurarea unei ordini desăvîrșite.

Veți urmări să nu se permită cazarea altor persoane (cetățeni români sau străini) și veți asigura prevenirea oricăror încercări ca în aceste locuri să se inițieze sau să se desfășoare acțiuni de natură a afecta securitatea statului și climatul de ordine și siguranță civică.

Veți asigura cunoașterea activității tuturor străinilor prezenți pe raza de competență, intervenind operativ în toate situațiile în care aceștia desfășoară sau instigă la activități de natură să afecteze securitatea statului. În conlucrare cu organele locale, veți urmări să fie strict respectate programele stabilite pentru turiștii străini și să fie aplicate indicațiile date ca în perioada imediat următoare să se evite deplasarea lor în București. De asemenea, se va asigura un control activ asupra vizitatorilor la rude, inclusiv în mediul rural. O atenție specială se va acorda controlului informativ-operativ riguros asupra străinilor aflați la studii.

Măsuri deosebite vor fi asigurate în zona de graniță. În cadrul acțiunilor ce vor fi întreprinse pentru întărirea pazei frontierei de stat se va acorda prioritate intensificării măsurilor informativ-operative și se va realiza o strînsă conlucrare cu organele grănicerești, cu Miliția și grupele de sprijin.

De asemenea, se va asigura o cooperare permanentă cu organele PCTF și vamale, în vederea respectării întocmai a consemnelor de securitate, depistării elementelor suspecte și prevenirii introducerii în țară a unor înscrisuri sau materiale cu conținut necorespunzător, de armament, muniții, substanțe toxice, radioactive ori explozive sau a altor mijloace de acțiune terorist-diversioniste.

Potrivit dispozițiilor ce au fost date, începînd din ziua de 18 noiembrie 1989, orele 00.00, toate persoanele care intră ilegal în țară ori sînt predate de autoritățile statelor vecine vor fi duse la sediile unităților de grăniceri special stabilite pentru fiecare zonă, unde vor fi ținute sub pază miliară, în locuri anume destinate, în scopul cercetării lor. După efectuarea primelor cercetări de către organele de grăniceri potrivit competențelor, ancheta va fi reluată de către colective de ofițeri de Securitate, care vor fi constituite la fiecare Securitate județeană din zona de frontieră, cu sprijinul unităților centrale de profil. În cazurile deosebite, anchetele vor fi continuate la sediile Securităților județene.

În cadrul anchetelor de Securitate se va urmări prioritar să se stabilească motivele reale pentru care persoanele respective au fost predate ori au venit ilegal în țară, dacă în rîndul acestora se află elemente trimise cu sarcini informative sau de diversiune și alte aspecte care interesează securitatea statului. După clarificarea acestor probleme, persoanele în cauză vor fi predate organelor de Miliție și Procuratură, pentru a dispune măsuri potrivit competențelor ce le au. De asemenea, elementele respective vor fi date în lucru de către organele de Securitate pe linii de muncă, pînă la deplina elucidare a tuturor suspiciunilor”.

Nu s-a menționat, pînă astăzi, concret, nicio arestare a unui asemenea „agent” și întocmirea vreunui asemenea dosar de către Procuratura RSR, deși după 1989 s-a vorbit de mii de asemenea suspecți, de la transfugi pregătiți în „tabere paramilitare” din Ungaria și retrimiși cu misiune în România, la vestiții „turiști”, veniți în număr mare ca să „declanșeze” Revoluția. Dar, ca și în cazul „teroriștilor”, aceștia n-au putut fi arătați, pentru simplul fapt că nu existau – erau simpli turiști, și chiar puțini. Restricțiile impuse făceau ca intra în România, în acele zile de final de an 1989, să fie o întreagă aventură: viza se acorda foarte greu, inclusiv pentru cetățenii „țărilor frățești” și străinii, odată intrați în țară, fie în grupuri, fie ca persoane particulare (cazuri foarte puține, de fapt, ceea ce se poate vedea la toate ambasadele României Socialiste, prin numărul insignifiant de vize acordate atunci) erau atent urmăriți. Turiști, în grupuri organizate sau particulari nu se puteau abate de la traseul declarat la obținerea vizei și la intrarea în țară.

În Planul de măsuri, se arăta că „șefii Securităților județene vor raporta zilnic situația operativă membrilor Biroului Executiv sau ai Consiliului de Conducere al Departamentului Securității Statului, iar problemele deosebite personal ministrului secretar de stat și șef al DSS [Iulian Vlad – n.n.]”. Niciun asemenea caz concret, „suspect”, nu a fost raportat în acele zile „sus”. Peste tot era liniște. O liniște asurzitoare.

Securitatea în zilele agoniei regimului: „Acțiunea ORIENT-89″

Al treilea document normativ al Securității care era în vigoare la finele anului 1989 ilustrează modul în care Securitatea s-a plasat, chiar și în momentele în care zilele regimului Ceaușescu erau numărate în România, de partea dictatorului. „Acțiunea Orient-89″ a fost un plan de măsuri care au fost întreprinse în decembrie 1989, pentru protecția dictatorului. Un plan care a eșuat. El demonstrează însă un fapt care nu mai poate fi acum tăgăduit: Securitatea a încercat să-l apere pe Ceaușescu pînă în ultimul moment. Ea a fost redusă la tăcere numai de dimensiunile revoltei populare, pe care nu a fost în stare nici să o prevadă și nici să o contracareze. Politizarea ei excesivă o tranformase într-o jucărie a dictatorului, gîndind ca el și atinsă de aceeași neputință.

„Planul de măsuri pentru acțiunea ORIENT – 89″ arăta: „În luna decembrie 1989 vor avea loc mai multe activități de importanță excepțională, cu participarea secretarului general al Partidului Comunist Român, Președintele Republici Socialiste România, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU” (și erau înșiruite acestea, în plan intern, ca și întîlnirea de la Moscova a Tratatului de la Varșovia din 4 decembrie sau vizita în Republica Islamică Iran, în zilele de 18-20 decembrie).

Se prezentau apoi măsurile „pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor ce revin unităților Ministerului de Interne, în asigurarea desfășurării în condiții de deplină securitate și ordine a acestor acțiuni”. Se preconizau „activități informative pe toate liniile și profilele de muncă, în vederea cunoașterii și prevenirii oricăror situații și premise de natură a produce evenimente negative”. Se va acorda „prioritate aspectelor privind intențiile de organizare sau punere în aplicare a unor acte de atentat, terorist-diversioniste, cu caracter denigrator, de tulburare a ordinii și liniștii publice sau altor fapte care prezintă pericol social deosebit, luîndu-se măsuri operative ferme pentru contracararea lor”.

Securitatea se angaja să „stăpînească temeinic evoluția situației operative a stărilor de spirit din rîndul populației, asigurînd în scop preventiv controlul complet și eficient asupra elementelor pretabile la acțiuni ostile sau anarhice.

Atenție deosebită se va acorda persoanelor cuprinse în baza de lucru, cu prioritate celor cu poziție ostilă activă. Toate inspectoratele județene vor întreprinde măsuri pentru a realiza un control strict asupra elementelor cunoscute cu intenții protestatare sau anarhice, precum și a bolnavilor psihic, asigurînd ca acestea să nu părăsească localitatea de domiciliu”.

La fel ca în planul general de acțiune al Securității pe anul 1989 și al măsurilor speciale, luate cu ocazia Congresului al XIV-lea, ambele în vigoare, se insista că „se vor intensifica măsurile specifice de cunoaștere a activității tuturor cetățenilor străini”, inclusive a celor aflați la studii în România și monitorizarea lor atentă, „acționîndu-se cu fermitate pentru neutralizarea oricăror acțiuni de natură să pună în pericol securitatea statului. În colaborare cu Direcția pentru Pașapoarte, Direcția I, Direcția a III-a, U.M. 0650, Securitatea Municipiului București și Centrul de Informatică și Documentare va asigura funcționarea ireproșabilă a sistemului de identificare și control a elementelor suspecte de acțiuni ostile sau teroriste, care în perioada acțiunii încearcă să intre în țară. Direcția I în cooperare cu Direcția a II-a, Direcția a IV-a, Direcția pentru Pașapoarte și Inspectoratul General al Miliției vor asigura măsurile de întărire a controlului riguros al frontierei de stat”.

România era în ultimul semestru al anului 1989 mai bine păzită și mai izolată față de exterior ca niciodată. Iar din 17 decembrie 1989, așa cum se știe (dar se uită, în mod convenabil, resuscitîndu-se teza „agenturilor” invocată de Ceaușescu), granițele României Socialiste au fost complet închise. Pe unde și cînd au intrat „agenturile”? Sînt doar două variante: ori acestea au fost inventate, pentru a acoperi incompetența și eșecul Securității în a-și apăra „conducătorul iubit”. Ori, într-adevăr, au existat, au făcut revoluția română și l-au dat jos pe Ceaușescu, chiar sub nasul ei, aceasta fiind total ineficientă, în fața „agenturilor” străine. Adevărul este în a treia variantă: și anume că Securitatea a fost incapabilă să prevadă că românilor le ajunsese cuțitul la os și că revolta lor, numai a lor, avea să ducă la răsturnarea lui Ceaușescu și la dispariția regimului comunist, pe care el îl întruchipa.