Doi bărbați au intrat într-o livadă să fure cireșe, unde s-au întâlnit cu administratorul. Întâmplarea s-a terminat cu focuri de armă și trei dosare penale

Publicat: 25 06. 2014, 18:04
Actualizat: 08 02. 2016, 00:39

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanții Poliției Județene Sibiu, instituția a fost anunțată că două persoane din localitatea Dobârca au fost împușcate în zona picioarelor de către administratorul livezii de cireșe din localitatea Dobîrca.

Primele cercetări arată că doi bărbați cu vârste de 42 și 63 de ani, ambii din satul Dobîrca, au fost prinși de administratorul fermei la furat de cireșe în livadă. Bărbații l-au amenințat pe administrator și au încercat să îl lovească, iar acesta, având asupra sa o armă de vânătoare, a tras două focuri, rănindu-i în zona picioarelor, după care aceștia au fugit, solicitând ulterior intervenția unui echipaj SMURD care i-a preluat de la domiciliu și i-a transportat la Spitalul Județean Sibiu.

„Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar administratorul fermei este cercetat penal pentru uz de armă letală fără drept”, se mai arată în documentul citat.

Potrivit medicilor, cei doi bărbați au rămas internați în spital, dar starea lor este bună.