Doi bărbați au murit și două minore au fost grav rănite, într-un accident auto produs în Arad (FOTO)
Doi bărbați au murit și două fete minore, de 12 și 13 ani, au fost grav rănite – duminică – după ce mașina în care se aflau toți patru a lovit un camion, pe Drumul Național 7 (DN7), în județul Arad.
Accidentul rutier a avut loc în dreptul Localității Julita, Comuna Varadia de Mures, iar în urma impactului cei doi bărbați au murit pe loc, iar fetițele au fost rănite.
„Cei doi minori, două fete, de 12 și 13 ani, sunt conștiente, cu multiple traumatisme, li s-au acordat îngrijiri medicale de către SMURD Bârzava. Una a fost preluată de către elicopterul SMURD, stabilă cu multiple traumatisme. A doua a fost preluată de către SAJ (Serviciul de Ambulanță Județean-n.r.) Lipova, în stare gravă, dar conștientă, fiind apoi fi preluată de către echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Arad”, potrivit reprezentanților ISU Arad.
Accident groaznic pe o autostradă din Bulgaria, unde un TIR a intrat pe contrasens și a ucis șase persoane
Un accident cumplit a avut loc, recent, pe cea mai mare autostradă din Bulgaria, Tracia. Un TIR înmatriculat în Turica a rupt parapetele de pe mijlocul autostrăzii și a intrat în cel puțin 5 mașini și a omorât cinci persoane.
Șoferul de TIR din Turcia a murit și el, iar cadavrul acestuia a fost găsit după mai multe ore, printre fiarele contorsionate ale mașinilor pe care le-a lovit.
Șoferul este cea de-a șasea victimă decedată, iar 6 persoane sunt rănite grav, printre care un copil de 2 ani și jumătate, care are un traumatism craniocerebral sever, scrie fakti.bg.
Grav accident rutier în judeţul Cluj, pe centura Vâlcele – Apahida. Trei persoane și-au pierdut viața
Un grav accident rutier în care au fost implicate un TIR şi un autoturism s-a produs, în prima zi a acestei luni, în judeţul Cluj, pe centura Vâlcele – Apahida, trei persoane din autoturism, încarcerate, fiind găsite decedate de către cătrechipajele de intervenţie.
O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9).