Doi bebeluși au murit la o maternitate din Iași după ce ar fi fost infectați cu o bacterie. Reacția conducerii spitalului
Ancheta Direcției de Sănătate Publică Iași a început după ce, conform protocolului, Maternitatea a sesizat instituția după ce patru bebeluși internați aici ar fi fost infestați cu Klebsiella, iar doi dintre ei au murit.
„A fost o infecție asociată asistenței medicale. E clară treaba acolo. E Klebisella preumoni. Au fost patru copii infectați, dintre care doi au decedat. Am început o anchetă chiar din ziua în care am fost anunțați de spital. Am efectuat un control medico sanitar. Într-adevăr, acolo este o problemă din cauza supraaglomerării, pentru că sunt primiți copiii prematuri din toată regiunea. Ținând cont că secția de Terapie Intensivă Neonatologie 2 are aprobat un număr de 25 de paturi, uneori există și 30 de paturi și chiar mai mult pentru că deservește întreaga zonă a Moldovei și secția este în permanență supraaglomerată. În perioada iulie-noiembrie 2017 au fost asistați 318 nou-născuți. Rata de mortalitate a fost cea mai mică pe țară”, a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iași.
În ceea ce privește ancheta, ea este într-o fază preliminară.
„Deocamdată suntem într-o etapă preliminară, pentru că am prelevat și noi probe de sanitație, de sterilități, de ape sterile, medici și echipament personal. Așteptăm rezultatele. Avem câteva posibile cauze pe care le-am putea lua în considerare”, a spus Stafie.
Situația a fost semnalată și de către un consilier județean, fost director administrativ al spitalului. Acesta a trimis un comunicat de presă prin care solicită înființarea unei comisii care să analizeze situația de la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza Vodă”.
Acesta susține că în cursul lunii noiembrie la spital au avut loc o serie de incidente care au condus la decesul mai multor nou-născuți.
Marian Uscatu, consilier județean din partea PMP, consideră că vina este a conducerii și nu acuză cadrele medicale. „Puțină lume știe faptul că în cursul acestei luni acolo au avut loc mai multe incidente, inclusiv decese în rândul nou-născuților. Este bine cunoscut faptul că spitalul are un personal medical bine pregătit. Cunosc acest lucru și pentru că am lucrat mai mulți ani acolo, ambii mei copii fiind născuți acolo. Sunt convins că nu a fost nicio
Potrivit directorului DSP Iași, o plângere penală ar fost depusă și la IPJ Iași.
Reacția oficialilor maternității
Reprezentanții Maternității „Cuza Vodă” din Iași susțin că cei doi bebeluși care ar fi murit din cauza unei bacterii aveau o patologie ce le-a agravat starea de sănătate. Mai mult, mama unuia dintre ei a avut, pe parcursul sarcinii, Klebsiella.
Dr. Anca Bivoleanu, medic primar neonatologie și purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, a declarat că spitalul a făcut un control epidemiologic întrucât cele două decese s-au produs în aceeași zi.
„Având în vedere că cele două decese s-au întâmplat pe parcursul unei singure zile, noi ne-am autosesizat și am efectuat un control epidemiologic, care la toate, absolut toate probele recoltate nu au fost identificate germeni patogeni. Neșansa celor doi copii – un copil a avut 8 zile, celălalt a avut 18 zile – a fost să fie născuți prematuri. Repet, prematuritatea reprezintă prin ea însăși un mare risc de potențial infecțios, pe lângă patologia respectivă. Având în vedere acest context, spitalul s-a autosesizat. Menționez că un copil a trăit 8 zile, celălalt 18 zile, un copil avea 1100 de grame, provenea dintr-o sarcină de 31 de săptămâni, cu patologie cu hipertensiune arterială, celălalt copil, mai mare, 1600 de grame, dar mama la toate examinările efectuate și amniocultură avea un germen, un microb, respectiv această Klebsiella”, a spus dr. Anca Bivoleanu.
Ceilalți doi copii la care a fost depistată bacteria sunt acum bine.
„Ceilalți copii sunt stabili, sunt bine, mănâncă, nu mai au perfuzie, deci sunt copii perfect echilibrați. Ca un copil să moară, în afară de ceea ce s-a întâmplat, există și o patologie care să predispună la așa ceva, respectiv o patologie severă. Cel de 1100 avea și restricție de creștere intrauterină, aceasta înseamnă că nu s-a dezvoltat cât trebuie pentru vârsta lui de gestație, în burtica mamei orice copil trebuie să stea 40 de săptămâni, din păcate acești copii nu au putut sta”, a declarat medicul.
Cei doi bebeluși care au murit în urma infecției cu bacterie Klebsiella nu au stat în același salon.
„Un copil a fost la rezervă, celălalt a fost în salon. (…) A fost o coincidență nefastă să aibă decesul în aceeași zi, repet, cu patologii diferite și cauze diferite. Unul a avut restricție de creștere intrauterină, a avut probleme de la naștere, celălalt a avut patologie pulmonară, deci sunt lucruri diferite”, a spus Anca Bivoleanu.
Potrivit acesteia, bacteria menționată trăiește pe corpul fiecărui om, iar în condițiile unui status special poate deveni patogenă.