Doi ciobani au fost loviți de trăsnet în Munții Călimani. Unul dintre ei a murit
Două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei și de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava intervin, joi seara, în zona Izvorului Buciniș, la o stână, unde doi ciobani au fost loviți de trăsnet.
„Ne deplasăm cu două echipaje de la Salvamont Vatra Dornei, alături de noi sunt și cei de la Serviciul Județean de Ambulanță. Una dintre persoane este decedată, cea de-a doua are arsuri”, a declarat Petru Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.
Potrivit salvamontiștilor, persoana care a murit a fost preluată și transportată la baza muntelui pentru a fi predată către Serviciul de Medicină Legală.
Incidentul a avut loc la aproximativ 1.500 metri altitudine, în zona Frumușica, Izvorul Buciniș.