Prima pagină » Știri » Doi constructori chinezi vor putea vinde modele asemănătoare cu BMW X5 și Toyota RAV4 în Europa

Doi constructori chinezi vor putea vinde modele asemănătoare cu BMW X5 și Toyota RAV4 în Europa

Două automobile produse de constructori chinezi, care seamănă cu modelele BMW X5 și Toyota RAV4, au primit aprobarea UE pentru a fi comercializate pe piața europeană și ar putea fi lansate luna viitoare, se arată într-un articol din cotidianul auto News Europe, citat de Reuters.

Două automobile produse de constructori chinezi, care seamănă cu modelele BMW X5 și Toyota RAV4, au primit aprobarea UE pentru a fi comercializate pe piața europeană și ar putea fi lansate luna viitoare, se arată într-un articol din cotidianul auto News Europe, citat de Reuters.

BMW, care a început anul trecut procedurile legale pentru a opri lansarea modelului CEO, fabricat de constructorul chinez Zhejiang Jonway, speră că tribunalele vor opri vânzările pe piața europeană, potrivit purtătorului de cuvânt al constructorului german, Andreas Lampka. Constructorul japonez Toyota nu va lua măsuri legale pentru a încerca oprirea vânzării modelului UFO,produs de Shuanghuan, care se asemănă cu propriul vehicul sport utilitar (SUV) RAV4.

Cotidianul a menționat că principalii constructori chinezi din industria auto vor să vândă propriile modele pe piața europeană până în anul 2011, întrucât acestea îndeplinesc standardele de siguranță și de emisii de dioxid de carbon. Astfel, Geely Automobile, cel mai mare producător chinez privat de automobile, intenționează să înceapă vânzarea modelului sedan CK în Europa în următorii trei ani, potrivit managerului pentru operațiuni internaționale, Ronnie Wong. De asemenea, compania BYD Auto vrea ca modelul hatchback F1, care a fost prezentat la salonul auto de la Geneva din luna martie a anului trecut, să fie comercializat pe piață în trei ani. Constructorul Changfeng Motor, care ar putea forma o alianță cu grupul japonez Mitsubishi Motors, vrea înceapă comercializarea SUV-urilor Liebao CS7 și CS6, precum și modelul monovolum de mici dimensiuni Kylin.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și