Prima pagină » Știri » Doi copii aflați într-o barcă în derivă pe Dunăre, salvați de polițiștii de frontieră

Doi copii aflați într-o barcă în derivă pe Dunăre, salvați de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră mehedințeni au salvat, duminică seară, doi copii care au plecat cu barca pe Dunăre, dar nu au mai putut ajunge la mal din cauza vântului puternic și a curenților, a informat Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră mehedințeni au salvat, duminică seară, doi copii care au plecat cu barca pe Dunăre, dar nu au mai putut ajunge la mal din cauza vântului puternic și a curenților, a informat Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră din Orșova (județul Mehedinți) au observat, dunimică, în jurul orei 19.30, în golful Cerna, pe direcția portului comercial Orșova, la aproximativ 800 de metri de malul românesc, o ambarcațiune de agrement care plutea în derivă și la bordul căreia se aflau două persoane.

Starea de agitație a celor din barcă, vântul puternic și curentul fluviului care purta barca tot mai în larg, spre malul sârbesc, i-au determinat pe polițiștii de frontieră orșoveni să intervină.

Astfel, în ajutorul celor două persoane, a fost trimisă, de urgență, ambarcațiunea rapidă de intervenție a poliției de frontieră aflată în serviciu în portul Orșova, care i-a adus, în siguranță, la sediul Poliției de Frontieră din Orșova.

Lucrătorii noștri au stabilit cei doi sunt minori, unul în vârstă de 16 ani, din italia, iar celălalt, de 14 ani, din Orșova, au vrut să se plimbe cu barca, fără știrea părinților, dar s-au îndepărtat prea mult de mal, iar ambarcațiunea a fost luata de curenții fluviului Dunărea.

Polițiștii de frontieră i-au încredințat pe cei doi minori părinților. (Mediafax)

Citește și