Doi deținuți din Penitenciarul Giurgiu, cercetați pentru înșelăciuni prin telefon
Doi deținuți din Penitenciarul Giurgiu sunt cercetați pentru că ar fi determinat mai multe persoane, prin telefon, să achite anumite sume de bani, reprezentând o taxă pentru a intra în posesia unor premii de fidelitate, cauzând un prejudiciu de 13.000 de lei, ce nu a fost recuperat.
Cei doi suspecți au fost depistați în urma a cinci percheziții domiciliare în București și județul Teleorman, dar și în Penitenciarul Giurgiu, efectuate vineri de polițiștii Capitalei – Secția 14, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Capitalei, al Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Sectorului 4 și al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
În fapt, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi contactat telefonic părțile vătămate, prezentându-se drept reprezentanții unei societăți de telefonie, inducându-le în eroare cu privire la faptul că sunt câștigătoarele unor premii substanțiale, informează instituția.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi bărbați, ambii încarcerați într-un penitenciar, stabilind în sarcina acestora faptul că ar fi determinat mai multe persoane să achite anumite sume de bani, reprezentând o taxă pentru a intra în posesia unor premii de fidelitate, bani ce erau ridicați de persoane apropiate suspecților de la domiciliile părților vătămate sau de la instituții bancare.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, au fost ridicate șapte terminale mobile și cinci cartele telefonice, precum și mai multe documente (facturi, mandate, poștale agende), iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul Secției 14 pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de judiciariștii Secției 14 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, fiind făcute demersuri în vederea prezentării celor doi bărbați în fața magistraților, cu propunere de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă.
Prejudiciul total, în valoare de aproximativ 13.000 de lei, nu a fost recuperat.