Doi Dorei în acțiune: Angajații unei primării au vărsat vopsea pe stradă și o strâng cu lopeți – VIDEO
This browser does not support the video element.
O găleată cu vopsea albă care a căzut dintr-o mașină și s-a vărsat pe o stradă, lângă sensul giratoriu din apropierea parcului care găzduiește Coloana Infinitului, a dat mari bătăi de cap angajaților Serviciului de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Doi angajați au fost filmați când încearcă să recupereze vopseaua cu ajutorul unor lopeți, după care șterg urmele cu dilant.
Șoferii au fost nevoiți să ocolească zona marcată pentru curățarea carosabilului.
Serviciul de Gospodărie Comunală din cadrul Primăriei Târgu-Jiu răspunde, printre altele, de modernizarea și întreținerea străzilor, drumurilor, podurilor și a pasajelor rutiere și pietonale.