Doi elevi din Dâmbovița, eliminați din proba de istorie la BAC. Motivul este halucinant
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița, doi elevi au fost eliminați din examenul de bacalaureat, pe motiv de fraudă, pentru că aceluiași profesor corector i s-a părut că pe lucrările lor la istorie apar scrisuri diferite. Elevii au susținut examenul în centre diferite, unul în Titu, celălalt în Moreni.
„Punctul meu de vedere și al comisiei județene este că este total neîntemeiată decizia pe care a luat-o corectorul și, ulterior, președintele comisiei de evaluare, dintr-un motiv foarte simplu, nu suntem niciunul grafologi să identificăm că două scrisuri ca fiind ale unor persoane diferite. Am vizionat înregistrările din sala de examen și nicio secundă nu s-a întâmplat ceva în neregulă. Copiii au scris de la început până la sfârșit, n-au dat foaia nimănui, nu au lăsat spații goale, prin urmare, sutem îndreptățiți să credem că au fost greșit interpretate aceste lucrări și că decizia care s-a luat nu a fost cea corectă”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Sorin Ion.
Părinții elevilor eliminați au depus câte un memoriu în acest sens la Ministerul Educației, iar ISJ Dâmbovița spune că aceste eliminări s-ar fi putut face după o anchetă.
„Din câte imi dau seama, odată ce aceste lucrări au ajuns la primul evaluator, care a avut aceste suspiciuni, lucrarea nu a mai ajuns la cel de al doilea, iar comisia a luat decizia de a anula lucrările. Puteau să solicite un control asupra legalității desfășurării examenului, dacă s-ar fi constatat în urma probelor acest lucru, se putea anula examenul și ulterior. Această decizie a fost luată pe baza unei prezumții de vinovăție.(…)Acești copii meritau o șansă. Elevii, când s-au văzut eliminați din examen, au fost la mine în primul minut, după care au depus un memoriu la Ministerul Educației. Fetei de la Titu i s-a făcut rău după ce a ieșit de la mine din birou, a fost luată cu Salvarea”, a adăugat Sorin Ion.
Sorin Ion a afirmat că dacă nu se va face dreptate pentru acești elevi, el va cere să fie anchetat de corpul de control pentru a demonstra buna desfășurare a examenului de bacalaureat.
„Dacă măsura dispusă și decizia de anulare a lucrărilor rămâne definitivă, mă văd nevoit ca eu însumi să cer să fiu controlat de către corpul de control, pentru că o astfel de decizie ar putea implica în mod obligatoriu, o complicitate din partea comisie. Iar pentru activitatea comisiei, eu garantez că nu s-a întămplat nimic ilegal în timpul examenului. Și garantez și pentru colegii mei care au fost președinții centrelor de examen”, a explicat inspectorul general.