Doi elevi răniți ușor, după ce un microbuz școlar cu nouă copii a fost lovit de un autoturism
Doi elevi de opt ani, din județul Vâlcea, au fost răniți ușor, miercuri, după ce microbuzul școlar în care erau nouă copii, aflat în depășire, a fost lovit de un autoturism Ford condus de o femeie de 40 de ani aflată sub influența alcoolului, care a virat la stânga fără să se asigure.
Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DJ 605 A, în localitatea Livezi, după ce o femeie de 40 de ani, care conducea un autoturism Ford, a virat stânga fără să se asigure, intrând într-un microbuz școlar cu o capacitate de 16 locuri, în care se aflau nouă copii, în condițiile în care șoferul microbuzului se angajase în depășirea Fordului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Se pare că șoferița a virat la stânga fără să se asigure, iar mașina sa, un Ford a intrat în coliziune cu un microbuz cu o capacitate de 16 locuri, în care erau șoferul și nouă copii, acest autovehicul de transport persoane fiind angajat în depășirea mașinii șoferiței în acel moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.
Potrivit sursei citate, în urma impactului, au fost răniți doi copii de opt ani, aflați în microbuz, dar și șoferița autoturismului, o femeie de 40 de ani, în urma verificării cu aparatul etilotest reieșind că aceasta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
„Din primele date, toți cei trei răniți, doi copii de opt ani, o fetiță și un băiat, precum și șoferița de 40 de ani, au suferit leziuni ușoare și vor ajunge la spital pentru investigații medicale. Este vorba despre femeia care a provocat accidentul, așa cum rezultă din cercetările efectuate la fața locului. Șoferița din Râmnicu Vâlcea, B. Maria, de 40 de ani, a fost verificată cu aparatul etilotest și s-a constatat că are o îmbibație alcoolică de 0,16 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat”, a spus Teodorescu.
Sursa citată a adăugat că la spital femeii de 40 de ani i se va recolta sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Șoferul microbuzului, C. Cristian, de 45 de ani, din localitatea Livezi, a fost și el verificat cu etilotestul și s-a stabilit că nu era sub influența băuturilor alcoolice. Șoferiței i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Polițiștii au mai stabilit că șoferul microbuzului a încercat să evite impactul cu autoturismul Ford, însă nu a mai putut, ajungând cu autovehiculul cu copii în șanț.
Cei doi copii și femeia, toți trei cu leziuni ușoare, au primit îngrijiri medicale la fața locului de la personalul de pe salvările Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea și urmează să fie duși la spital pentru investigații medicale amănunțite.