Doi foști polițiști, reținuți pentru trafic de influență la admiterea la Școala de Agenți din Câmpina. Cât cereau pentru un loc

Publicat: 21 09. 2013, 14:47
Actualizat: 21 09. 2013, 14:47

Un fost ofițer și cadru didactic al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina și un fost agent de poliție au fost reținuți de procurorii DNA, fiind cercetați pentru a fi pretins și primit sume de bani pentru a facilita admiterea a trei persoane în această școală.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări penale față de inculpații Ana Gabriela Voicu, fost ofițer și cadru didactic în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, și Mihail Micu, fost agent de poliție, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, informează un comunicat al DNA.

Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, întocmită de procurori, a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2013, inculpații i-au pretins unei persoane suma totală de 75.000 de euro pentru ca în schimb să intervină pe lângă persoanele abilitate din cadrul Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, pe lângă care Voicu Ana Gabriela a lăsat să se creadă că are influență, astfel încât persoana de la care s-au pretins banii și alți doi candidați (respinși la concursul de admitere din luna respectivă) să fie admiși în această unitate de învățământ. Suma totală pretinsă a reprezentat câte 25.000 de euro pentru fiecare candidat.

Procurorii DNA au surprins în flagrant, vineri, cum celor doi le-a fost remisă suma de 3.000 de euro din cea pretinsă.

Inculpaților Voicu Ana Gabriela și Micu Mihail li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Sâmbătă, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.