Prima pagină » Știri » Doi foști șefi ai spionajului militar sunt urmăriți penal în dosarul apartamentelor de serviciu de la MApN

Doi foști șefi ai spionajului militar sunt urmăriți penal în dosarul apartamentelor de serviciu de la MApN

Doi foști șefi ai spionajului militar sunt urmăriți penal în dosarul apartamentelor de serviciu de la MApN

Procurorii anticorupție au început urmărirea penală în cazul generalilor Sergiu Medar și Gheorghe Rotaru în dosarul privind achiziția ilegală a unor locuințe de serviciu, în care a fost pus sub învinuire și fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu.

Generalii Sergiu Medar și Gheorghe Rotaru s-au prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, fiind citați pentru a li se aduce la cunoștință acuzațiile, procurorii punându-le în vedere că pot da declarații.

Procurorii militari anticorupție l-au citat miercuri și pe generalul Mircea Chelaru, urmând ca și acestuia să îi fie aduse la cunoștință acuzațiile în dosarul privind dobândirea ilegală a unor locuințe de serviciu.

Generalul Sergiu Medar a fost consilier prezidențial pe probleme de securitate în primii doi ani de mandat ai președintelui Traian Băsescu. În perioada 1999 – 2005 Sergiu Medar a fost șef al Direcției de Informații Militare.

Generalul Gheorghe Rotaru a fost șef al Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA) și consilier al președintelui interimar Crin Antonescu.

În dosarul privind achiziția ilegală a unor locuințe de serviciu mai sunt urmăriți penal fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu și generalul Traian Pigui.

Corneliu Dobrițoiu a fost marți la DNA pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile.

Tot miercuri a fost la DNA și generalul Constantin Năstase, acesta spunând că nu vrea să facă niciun fel de declarații despre citarea sa de către procurorii anticorupție.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, marți, că în cazul generalului maior în rezervă Corneliu Dobrițoiu a fost începută urmărirea penală în acest dosar întrucât a închiriat și ulterior a cumpărat, la un preț subvenționat, o locuință de serviciu de la MApN, folosind declarații false. Corneliu Dobrițoiu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participației improprii.

Generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, șef al Direcției domenii și infrastructură din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participației improprii, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, potrivit DNA.

În rezoluția de începere a urmăririi penale se arată că există date și indicii temeinice că, în calitate de șef al Direcției domenii și infrastructură din Ministerul Apărării Naționale, Traian Pigui s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către cadre militare cu funcții de conducere din MApN (la data faptelor).

„Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care dețineau, la data apariției legii, locuințe de serviciu aparținând Ministerului Apărării Naționale, le puteau cumpăra, în regim subvenționat, însă cu anumite condiții, între care, titularul contractului de închiriere să dețină această calitate de chiriaș în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu dețină sau să nu fi deținut locuințe proprietate pe teritoriul României, titularul cererii să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuință, în regim subvenționat”, potrivit DNA.

Totodată, potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale, Corneliu Dobrițoiu, a închiriat și, ulterior, a cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la Ministerul Apărării Naționale, „cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declarații false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare”.

Procurorii au precizat că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu din București, contractul de închiriere încheiat pentru aceasta cu Corneliu Dobrițoiu era expirat din 29 iunie 2005, „nefiind astfel îndeplinită condiția existenței unui contract de închiriere valid la momentul vânzării”.

„Declarația notarială dată la 08.06.2005 de către Dobrițoiu Corneliu nu corespunde realității, deoarece, la momentul respectiv, acesta deținea împreună cu soția sa, o locuință proprietate personală”, a mai arătat DNA.

Alături de Corneliu Dobrițoiu, alte zece persoane cu funcții de conducere din MApN au achiziționat, în condiții nelegale, locuințe de serviciu la preț subvenționat, față de acestea fiind făcute acte de urmărire penală, au precizat procurorii.

Valoarea prejudiciului în dauna Ministerului Apărării Naționale a fost estimat la 1,2 milioane de lei.

Presa relata, în 2007, că numeroși membri ai conducerii Ministerului Apărării și-au cumpărat locuințele de serviciu, fără respectarea prevederilor legale. Printre aceștia apăreau inclusiv Corneliu Dobrițoiu, secretar de stat la acea vreme, alături de directorul adjunct al Statului Major General, Ștefan Oprea, contraamiralul Costi Ioan Gunther, directorul adjunct al Statului Major General, generalul Tudor Munteanu, locțiitorul șefului Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, generalul de brigadă Adrian Bantaș, locțiitorul șefului Direcției de Comunicații și Informatică, care și-ar fi cumpărat locuințele de serviciu cu prețuri mult mai mici decât cele ale pieței, deși mai aveau o locuință sau casă de vacanță.

Ministerul Apărării informa ulterior că subiectul locuințelor de serviciu pentru militari se află în atenția nou-înființatei Direcții de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor, care a început verificările încă din primele zile ale lui ianuarie 2007.

Sorin Frunzăverde, ministru al Apărării la acea vreme, declara că majoritatea militarilor care și-au cumpărat locuințele de serviciu au făcut-o conform legii.

În 2007, liberalul Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apărării, declara că vânzarea locuințelor de serviciu către personalul angajat al MAp s-a făcut prin declarații pe propria răspundere, dar după mandatul său, printr-o lege aprobată în Parlament.

Direcția de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor (DPICF) din MAp a stabilit, în noiembrie 2007, că, din cei 160 de ofițeri superiori a căror situație locativă a fost verificată, 30 au beneficiat fără drept de locuințe de serviciu, dosarele acestora urmând să ajungă la DNA.

La acel moment, ziarul „Gândul” relata că pe lista celor 30 de ofițeri s-ar putea afla chiar și numele generalului în rezervă Corneliu Dobrițoiu, secretar de stat, șeful Direcției de politici de apărare, despre care presa a relatat că a achiziționat un apartament de serviciu de 115 mp, cu suma de 95.000 RON (echivalentul a mai puțin de 30.000 euro). Conform sursei citate, Dobrițoiu și-ar fi vândut apartamentul, pentru o sumă de cinci ori mai mare: 150.000 de euro.

Publicația preciza că secretarul de stat nu avea o locuință în București, dar deținea o casă de vacanță în Ilfov.

În mai 2012, Dobrițoiu a fost desemnat pentru a ocupa funcția de ministru al Apărării. El declara, la audierea sa din comisiile de apărare, că este pensionar și că are o pensie redusă cu 25%, aceasta fiind problema sa și a familiei și a arătat că, în 2005, nu a fost în stare de incompatibilitate la achiziționarea locuinței.

„Sunt pensionar, am o pensie redusă cu 25%. Este problema mea și a familiei mele”, afirma Dobrițoiu, la întrebările parlamentarilor pe această temă.

El a mai fost întrebat, la acele audieri, de președintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților, Costică Canacheu (PDL), dacă în 2005 a fost în stare de incompatibilitate la achiziționarea locuinței, așa cum a relatat presa. Dobrițoiu a răspuns că, potrivit declarației de avere, la achiziționarea locuinței avea o casă de vacanță, dar nu a fost nicio incompatibilitate, având în vedere că în legea locuinței casa de vacanță are altă semnificație.

„E adevărat, conform declarației de avere, la achiziționarea acelei locuințe aveam o casă de vacanță. Dar nu cred că există nicio incompatibilitate. Am și dat toate explicațiile acum 3 ani la DNA și s-a lămurit”, spunea Dobrițoiu.

Citește și