Doi fotbaliști de la FC Vaslui, audiați de procurorii DIICOT într-un caz de trafic de minori

Publicat: 28 02. 2014, 08:18
Actualizat: 29 07. 2014, 17:17

Potrivit procurorilor vasluieni ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cei doi fotbaliști care s-au aflat sub contract cu FC Vaslui au dat declarații în calitate de martori în dosarul de trafic de minore și de persoane, în care sunt cel puțin cinci victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre cei jucători care a fost chemat de procurori la audieri, susțin surse din rândul anchetatorilor, este fundașul Paul Papp, în prezent împrumutat de formația italiană Chievo Verona la echipa de primă ligă Astra Giurgiu.

„Până acum, au fost audiați doi jucători de fotbal, ale căror nume însă nu le putem face publice până la trimiterea dosarului în instanță. Pe parcursul urmăririi penale, numele martorilor din dosar sunt confidențial”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX șeful DIICOT Vaslui, Mihaela Iosipescu.

Principalul suspect în acest caz de trafic de minori și de persoane, un bărbat de 48 de ani, a fost arestat preventiv de Tribunalul Vaslui în urmă cu o lună, după ce ar fi exploatat sexual, în municipiul Vaslui și în străinătate, cel puțin cinci tinere, printre clienți figurând și jucători aflați sub contract cu echipa de fotbal FC Vaslui.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a racolat, începând cu anul 2011, mai multe eleve de la diferite licee din municipiul Vaslui pe care apoi le-a obligat să practice prostituția, prin constrângeri fizice și morale. Exploatate sexual, într-o primă fază, în municipiul Vaslui, tinerele erau apoi duse în Irlanda și Elveția, unde, de asemenea, erau constrânse să se prostitueze. Printre clienții elevelor, susțin anchetatorii, s-au aflat inclusiv jucători aflați sub contract cu formația de fotbal FC Vaslui.

Cercetările în acest caz au fost declanșate încă din anul 2011, în baza unor informații primite de către procurorii DIICOT. Până la această dată, procurorii au identificat un număr de cinci tinere care au fost exploatate sexual de bărbatul de 48 de ani.

Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro