Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat pentru Mediafax că accidentul a avut loc pe DN 1, în localitatea sibiană Mohu, autocarul răsturnându-se.
În urma accidentului, două persoane au decedat și alte șapte au fost rănite. Conform primelor informații, în autocar se află 13 pasageri.
Trei dintre persoanele rănite se află în stare gravă, la spital. Din primele verificări a reieșit că autocarul, care venea din Italia și mergea către Suceava, s-a răsturnat în șanț, după ce șoferul a tras brusc de volan pentru a evita coliziunea cu autoturismul din față, conform Ministerului Afacerilor Interne.
Accidentul a avut loc în localitatea Mohu, jud. Sibiu, pe DN1 la intrarea pe autostradă.
La fața locului s-au deplasat patru autospeciale complexe de intervenție și de descarcerare și două autospeciale SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, precum și cinci ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță Sibiu. Totodată la locul accidentului au acționat șapte polițiști rutieri și echipa de cercetare, mai informează MAI.