Doi polițiști aflați în misiune au murit, joi, într-un accident de circulație, pe raza comunei clujene Căpușu Mare, după ce mașina în care se aflau a lovit două autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Cluj, B. C. conducea spre Huedin un autoturism Ford Focus și nu a redus și adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv pe ploaie densă și carosabil ud, iar într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul acestuia.
Mașina a intrat apoi pe contrasens și a lovit un autoturism marca Peugeot 307, condus regulamentar din direcție opusă, după care a lovit o autoutilitară ce tracta o remorcă.
“În urma impactului, a survenit decesul celor două persoane aflate în autoturismul Ford Focus, B.C. de 27 de ani, și P.L. de 28 de ani, polițiști din cadrul IGPR. Ceilalți doi conducători auto, cât și pasagerii acestora nu au suferit nicio leziune", informează IPJ Cluj. (Mediafax)