Doi pompieri, la spital după explozia unei butelii în timpul unui incendiu la Comarnic

Publicat: 10 12. 2014, 14:03
Actualizat: 19 02. 2015, 07:17

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, un angajat al ISU Prahova, în vârstă de 29 de ani, și un altul în vârstă de 44 de ani au fost răniți, în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unei intervenții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în orașul Comarnic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi pompieri au intervenit, alături de alți colegi, pentru stingerea incendiului care a cuprins casa pe o suprafață de 300 de metri pătrați, iar la un moment dat o butelie de voiaj aflată în imobil a explodat, rănindu-i pe cei doi pompieri care se aflau în afara locuinței.

Unul dintre răniți a fost dus la Spitalul din Sinaia, iar celălalt la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Ploiești, primul fiind externat, miercuri, în timp ce colegul său a rămas internat în secția de Chirurgie Plastică a Spitalului din Ploiești, viața sa nefiind pusă în pericol în urma rănilor suferite.

Potrivit reprezentanților ISU, pe lângă butelia care a explodat, în casa cuprinsă de flăcări se mai aflau alte două butelii.

La intervenția de la Comarnic au participat trei autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD.