Doi răniți și circa 25 de garsoniere avariate, în urma unei explozii produse la Galați
Două persoane au fost rănite, iar aproximativ 25 de garsoniere au fost avariate, în urma une explozii care a avut loc, vineri dimineațâ într-un bloc de locuințe din cartierul gălățean Micro 19, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, explozia s-a produs vineri dimineață, iar primele informații arată că motivul este o acumulare de gaze provenite de la o butelie de aragaz.
„Două persoane au fost rănite. Una dintre ele are arsuri la membrele superioare și față, iar în al doilea caz victima are mai multe lovituri și a făcut un atac de panică. În ambele cazuri victimele sunt în afara pericolului și au fost transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță.
Potrivit sursei citate, în urma exploziei aproximativ 25 de gasoniere au fost afectate, pagubele fiind diferite de la o locuință la alta.
Tudor Neacșu, corespondenti@mediafax.ro