Doi români au forțat intrarea în țară, fugind de controlul vamal. Când i-au prins, polițiștii au descoperit o avere furată asupra unui pasager
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, polițiștii de frontieră au fost sesizați, luni, în jurul orei 19.00, de către un cetățean turc, în vârstă de 29 de ani, șofer al unui autocar aparținând unei firmei de transport de persoane, despre faptul că pe teritoriul Bulgariei, la aproximativ 50 de kilometri de Ruse, ghidul autocarului i-a furat 55.000 de euro, urcându-se apoi într-un autoturism cu care a pornit către România.
Două ore mai târziu, la intrarea în țară s-a prezentat un autoturism al cărui șofer, în momentul controlului de frontieră, a demarat în viteză pe altă arteră de trafic, acroșând cu partea stânga-față un stâlp al copertinei, și a încercat astfel să treacă frontiera fără a i se face verificările specifice.
Echipaje ale Poliției de Frontieră au pornit în urmărirea mașinii, aceasta fiind blocată în trafic, la aproximativ 5 kilometri de Giurgiu, la intrarea în comuna Oinacu.
În autoturism se aflau un bărbat în vârstă de 45 de ani și concubina sa, de 34 de ani, ambii din județul Constanța, asupra femeii fiind descoperită suma de 35.000 de euro, iar în geanta acesteia ceilalți 20.000 de euro.
Ea a declarat că a plănuit cu concubinul său ca acesta să urmărească autocarul firmei unde femeia era angajată ca ghid, știind că urma să primească o sumă importantă de bani pe care să o treacă, fără a o declara, prin punctul de trecere a frontierei.
Luni, femeia a primit de la șoferul autocarului 55.000 de euro, pe care i-a ascuns pe corp și în geanta sa. Ajungând într-o parcare din Bulgaria și profitând de neatenția șoferului, ea s-a urcat în autoturismul condus de concubinul său și au plecat către România. Când au ajuns la Punctul de Frontieră Giurgiu Rutier, femeia l-a văzut pe șoferul autocarului și i-a spus concubinului să încerce să evite controlul de frontieră, pentru a nu fi prinși.
Cei doi sunt cercetați penal pentru intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat a României, cei 55.000 de euro fiind ridicați de polițiștii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.