Prima pagină » Magazin » Doi români, condamnați PE VIAȚĂ în Canada pentru că și-au lăsat copilul să moară. „Dumnezeu îl va face bine”

Doi români, condamnați PE VIAȚĂ în Canada pentru că și-au lăsat copilul să moară. „Dumnezeu îl va face bine”

Doi români, condamnați PE VIAȚĂ în Canada pentru că și-au lăsat copilul să moară. „Dumnezeu îl va face bine
Românii Emil și Rodica Rădiță au fost condamnați pe viață de un tribunal din Canda și vor trebui să petreacă cel puțin 25 de ani în închisoare, pentru decesul fiului lor Alex, în vârstă de 15 ani, pe care, „în mod deliberat", l-au lăsat să moară. Copilul suferea de diabet tip 1 și nu a primit niciodată tratamentul de care avea nevoie, astfel că, atunci când a fost descoperit de autorități, cântărea doar 17 kilograme și avea trupul acoperit de peste 40 de răni și ulcerații. „Alex Rădiță a fost blestemat", a fost replica finală a pledoariei procurorului în procesul în care cei doi părinți au fost judecați pentru crimă de gradul I. Cei doi români sunt membri ai bisericii penticostale și au refuzat să îl trateze pe copil. Unul dintre medicii care l-au consultat pe alex Rădiță și au încercat să-i convingă pe părinți să îi ofere tratamentul de care avea nevoie a declarat în fața instanței: „Ea (mama - n.r.) și Dumnezeu aveau să ne dovedească că greșim. Dumnezeu îl va face bine".
Autoritățile susțin că băiatul a fost izolat în mod deliberat de către părinții lui, astfel că nu a avut contact cu nimeni care ar fi putut interveni pentru a-l salva, precum un doctor sau un profesor. 
 
Cei doi au fost decăzuți din drepturile părintești pentru cel de-al doilea copil care a trecut în grija serviciilor sociale și au mai avut un bebeluș care a murit. 
 
„Alex Rădiță a fost blestemat”, a fost replica finală a pledoariei procurorului în procesul în care cei doi părinți au fost judecați pentru crimă. 
 
De-a lungul procesului care a început în luna mai a anului trecut, autoritățile au prezentat mai multe dovezi potrivit cărora familia Rădiță avea un întreg istoric de  refuzuri în a trata așa cum ar fi trebuit boala fiului, descoperită la vârsta de doi ani, cu toate că știau care ar fi fost procedurile pe care trebuiau să le urmeze. 
 
„Acțiunile dumneavoastră sunt dincolo de puterea de înțelegere a oricui. Ați persistat în această atitudine de nepăsare până când copilul a murit”, a argumentat judecătorul decizia. Înainte de a fi condamnați, cei doi soți au primit ocazia de a se adresa instanței, însă au refuzat. 
 
Procurorul Susan Pepper a fost de părere că pedepsele sunt „pe măsura suferinței lui Alex”. Acesta a arătat că procesul familiei Rădiță a pus în lumină lacunele sociale care au contribuit, într-un fel, la moartea lui Alex Rădiță, precum lipsa de comunicare între teritorii și faptul că băiatul a dispărut din evidența sistemului educațional fără să ridice niciun fel de semn de întrebare. 
 
„Cred că toate faptele demonstrează cu adevărat gradul de izolare în care a trăit Alex. Nu avea deloc prieteni, nici profesori aproape sau doctori sau oameni pe care s-ar fi putut baza. Nu avea, în fapt, pe nimeni alături”, a spus procurorul. 
 
La un termen al procesului din iunie 2016, doctorul pediatru Robert White a apărut în fața instanței, pentru a depune mărturie. El l-a tratat atât cât i s-a permis pe Alex, începând cu decembrie 2000, relatează Global News Canada.

„Era bolnav. Se plângea de dureri severe abdominale”, a povestit doctorul, care a spus că atunci când mama lui Alex a aflat diagnosticul de diabet, a fost foarte supărată, acuzându-l pe doctor că a pus un diagnostic greșit, fără să facă analize de sânge.

Doctorul i-a făcut multe analize, și de sânge și de urină lui Alex, care au confirmat diagnosticul, dar mama a continuat să se opună doctorilor. „Ea și Dumnezeu aveau să ne arate că am greșit. Dumnezeu îl va face bine”, a povestit doctorul ce îi spunea Rodica Rădiță.

După ce a murit, în 2013, autopsia a arătat că Alex a murit din cauza septicemiei provocate de stafilococul auriu și de complicațiile cauzate de neglijență și de înfometare. A fost găsit mort, îmbrăcat doar cu un tricou și un scutec, cu pielea acoperită de ulcere. Infecția îi cuprinsese întreg organismul, de la rinichi, la splină și sânge.

Atunci când Alex a fost diagnosticat cu diabet, familia Rădiță locuia în orașul Surrey, British Columbia. În anii care au urmat, boala rămasă netratată a dus la deteriorarea masivă a stării de sănătate a copilului, motiv pentru care acesta a fost spitalizat în repetate rânduri. Părinții lui, însă, au susținut tot timpul, chiar și în fața medicilor, că nu cred că băiatul lor are diabet, arată dovezile prezentate la proces. În 2003, Alex, care avea pe atunci doar cinci ani, a fost dus de urgență la spital și s-a aflat la doar un pas de moarte din cauza afecțiunii pentru care nu primea deloc tratament. 
 
Băiețelul a fost luat de lângă familia sa timp de aproape un an, dar s-a întors în casa părinților în urma unei decizii a instanței prin care judecătorul a subliniat faptul că poate reveni lângă mama și lângă tatăl sau doar sub atenta supraveghere a profesorilor și a medicilor care să se asigure că este în siguranță și să ia măsuri dacă starea sa se va deteriora din nou. 
 
Corpul băiatului era plin de răni
 
Atunci când paramedicii au ajuns la casa familiei Rădiță, în mai 2013, au găsit trupul copilului pe patul său, arătând mai mult ca un schelet decât ca un corp omenesc. Era atât de slăbit și deshidratat încât doctorii au estimat că acesta seamănă cu cel al unui copil de 15 ani doar în proporție de 0,1%. 
 
Adolescentul avea pe gât o rană atât de adâncă încât era vizibil osul mandibular, iar mușchii gâtului erau aproape în totalitate lichefiați, a declarat medicul legist Jeffery Gofton. 44 de răni și ulcerații au fost găsite pe cadavrul băiatulu, iar dinții îi erau putreziți până la rădăcină, a adăugat acesta. 
 
Părinții lui Alex Rădiță le-au spus membrilor comunității penticostale că băiatul a înviat din morți
 
Alex a murit și apoi a înviat din morți cu ajutorul lui Dumnezeu, cu o zi înainte ca paramedicii să găsească trupul său într-o stare extrem de deteriorată în casa familiei, le-au spus părinții lui membrilor comunității penticostale din care făceau parte cu câteva ore înainte de apelul la 911. 
 
„A murit noaptea trecută, iar de dinimeață Rodica l-a văzut pe copil clipind și respirând”, a spus Marius Ciltan, un membru al Bisericii Penticostale Române, că a aflat atunci când a mers pe 7 mai 2013 în casa celor doi soți. „Rodica spune că băiatul a murit noaptea trecută, iar acum a înviat din morți”. 
 
Ciltan a mai declarat și că, după moartea lui Alex, Emil i-a spus că era de părere că doctorii din British Columbia, provincia în care locuiseră anterior mutării în Alberta, i-au cauzat lui Alex diabetul prin administrarea de insulină. „Doctorii îl abuzau pe copil în spital”, i-a fi spus tatăl băiatului, motivând astfel decizia de a-l ține constant închis în casă.
 
Ciltan susține că era în jur de 11 dimineața în data de 7 mai, când a fost chemat de un alt membru al Bisericii la casa familiei Rădiță, acesta spunându-i că Alex a murit și a fost adus înapoi la viață de Dumnezeu. După ce a vorbit cu Emil Rădiță, Ciltan s-a întreptat spre reședința celor doi, acolo unde s-ar fi rugat, împreună cu membrii familiei, înainte de a cere să-l vadă pe băiat. 
 
Când a intrat în camera lui Alex, acesta spune că a întrebat-o pe mama sa dacă era în viață. „Arăta extrem de rău, am fost șocat”, a spus Ciltan. Membrul comunității penticostale arată că apoi a părăsit casa Rădiță alături de câțiva dintre frații lui Alex pentru a merge la biserică, acolo unde s-au rugat și unde au mai întâlnit alți 15 practicanți ai cultului care au fost aduși în locuința celor doi soți. Cei mai în vârstă au cerut să vadă băiatul și au insistat ulterior ca părinții săi să sune urgent la 911.
 
Procurorul l-a întrebat pe Ciltan dacă membrii comunității religioase apelează la ajutorul medicilor atunci când sunt bolnavi, iar răspunsul său a venit imediat: „Da. Toți oamenii, tot timpul”. 
 
Sora lui Alex i-a mărturisit unei prietene că baiatul ar avea cancer
 
La bară în acest caz a fost citată și Eunice Pop, o altă membră a Bisericii, prietenă cu unele dintre surorile lui Alex. La scurt timp după decesul băiatului, una dintre surorile lui i-ar fi spus lui Eunice că fratele ei a avut cancer. Cu toate acestea, investigațiile medicale au demontat această supoziție. Fata și-a amintit că, în timpul unei vizite în casa familiei Rădiță, în martie sau aprilie 2013, l-a văzut pe Alex coborând pe scări „încet ca un melc” și ajutându-se de balustradă. Aceasta susține că tânărul avea o gaură în zona gâtului, picioarele umflate și arăta extrem de bolnav. 
 
Breșele sistemului social canadian
 
În 2009, familia s-a mutat în Alberta, iar Alex nu a fost niciodată înscris la școală și nici dus vreodată la doctor, arată probele de la dosar. „Cred că în această situație se află, din nefericire, mai mulți copii. Ar fi naiv din partea noastră să credem că nu mai sunt și alți micuți precum Alex Rădiță, care să fi fost izolați de către părinții lor, pentru ca aceștia să-i poată abuza sau, pur și simplu, din neglijență”, a mai spus procurorul. În ciuda acestei situații nefaste, Pepper a arătat că speră ca moartea băiețelului să fie o lecție pentru toată lumea: „Oricât de bun ar fi sistemul nostru, ar trebui îmbunătățit. Nu este posibil ca asemenea lucruri să se întâmple. Dacă ar fi să învățăm ceva din acest caz, atunci ar trebui să deschidem o discuție extrem de profundă referitoare la modul în care putem schimba mersul lucrurilor și la schimbările pe care le putem face pentru ca alți copii care trăiesc în condiții similare să nu sfârșească în acest fel și să nu mai sufere”, a explicat procurorul de caz. 
 
Una dintre persoanele prezente la proces a fost și Patricia MacDonald, asistenta socială care a lucrat cu familia în perioada în care aceștia erau în British Columbia și care a încercat să împiedice decizia ca Alex să se întoarcă la părinții lui. Aceasta s-a declarat mulțumită de decizia instanței. „Copilul a avut un sfârșit teribil și sunt chiar fericită să văd că părinții lui sunt considerați responsabili pentru asta”, a spus femeia. MacDonald și-l amintește pe Alex ca pe un „omuleț foarte curajos și foarte inteligent” și a declarat că, după tragicul eveniment, a început să lucreze la realizarea „Alertei Alex”, un sistem care să poată să înștiințeze autoritățile atunci când o familie bănuită de abuzuri și neglijență asupra copilului se mută dintr-o provincie în cealaltă.

 

Autor

Citește și