Doi senatori din Cehia au primit gloanțe prin poștă

Publicat: 15 02. 2012, 11:56
Actualizat: 10 06. 2012, 04:37

Doi senatori cehi, singurii susținători din Grupul Independenților (SNK) ai președintelui Vaclav Klaus la scrutinul prezidențial, au primit marți prin poștă plicuri care conțineau gloanțe, a anunțat secretarul de presă al Senatului, Petr Kostka, citat de CTK în pagina electronică.

"În urma verificărilor de rutină cu raze X de la intrare, în două plicuri au fost descoperite gloanțe, astăzi (n.red. marți), în jurul orei locale 09.30 (10.30, ora României). Plicurile erau adresate senatoarelor Liana Janackova și Jana Jurencakova. Secretarul general al Senatului, Frantisek Jakub, a luat imediat măsurile necesare în conformitate cu legea, iar poliția investighează cazul", a declarat Petr Kostka. De asemenea, o persoană neidentificată a amenințat-o pe Jurencakova, prin intermediul unui SMS vulgar pe care aceasta l-a primit în noaptea de sâmbătă, înainte de cea de-a treia rundă a alegerilor prezidențiale.

Vaclav Klaus, în vârstă de 66 de ani, nominalizat de partidul aflat la guvernare, al democraților civici (ODS), al cărui lider onorific este, candidează împotriva lui Svejnar, în vârstă de 55 de ani, care are dublă cetățenie, cehă și americană. Potrivit CTK, unii parlamentari au fost expuși presiunilor începând cu seara de vineri, în privința acordării voturilor.