Doi specialiști, unul de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” și celălalt de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), care au întocmit expertize în dosarul în care polițistul Cristian Cioacă este judecat pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, vor fi audiați la Curtea de Apel Pitești.
Instanța piteșteană a dispus, la termenul de marți, audierea celor doi specialiști după ce toate părțile din dosar au solicitat acest lucru, a declarat corespondentului MEDIAFAX avocata familiei Ghinescu, Crina Radu.
Ea a precizat că unul dintre cei care vor fi audiați este expertul criminalist care a realizat rapoartele de constatare tehnico-științifică în dosarul „Elodia”, în anul 2008.
Cei doi vor fi citați pentru audieri la termenul din 29 aprilie.
La termenul de marți, în instanță s-a prezentat, ca parte civilă în dosar, fratele Elodiei Ghinescu, Robert Ghinescu. Acesta a declarat magistraților că își însușește cererile privind daunele morale și materiale formulate de familia sa în acest dosar și că îl consideră pe Cioacă vinovat de moartea Elodiei Ghinescu.
În 14 februarie, un complet de divergență al Curții de Apel Pitești a admis cererea lui Cristian Cioacă de ridicare a arestului preventiv și înlocuirea cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu și definitivă, Astfel, Cioacă a fost eliberat din Penitenciarul Colibași unde era încarcerat.
Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.
El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de procurori.
Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanței că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.
Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.