Doi tineri au murit și altul a fost rănit, în urma unui accident produs în județul Suceava

Publicat: 30 11. 2014, 09:20

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc pe DJ 187, în comuna suceveană Volovăț, după ce un tânăr de 29 de ani a pierdut controlul volanului din cauza vitezei într-o curbă periculoasă, a intrat pe contrasens, s-a izbit de un podeț de beton din fața unei case, după care mașina s-a răsturnat.

În urma impactului, șoferul și pasagerul din față, în vârstă de 21 de ani, au murit, iar un al treilea tânăr, de 22 de ani, aflat pe bancheta din spate, a fost grav rănit.

Tânărul rănit a fost scos din mașină de un echipaj al Detașamentului de pompieri Rădăuți, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, care a precizat că pacientul a fost transportat inițial la spitalul din Rădăuți de unde a fost transferat, în comă, la Spitalul Județean Suceava.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz și urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzelor decesului, dar și a îmbibației alcoolice a șoferului.