Doi turiști, blocați de duminică la cabana Vârful Omu din cauza viscolului

Publicat: 15 02. 2012, 11:01
Actualizat: 16 02. 2012, 01:32

Doi turiști sunt blocați, de două zile, înMmunții Bucegi, ei neputând să coboare de la Cabana Vârful Omu din cauza viscolului și a ceții de pe platoul Bucegi.

Potrivit lui George Cotinghiu, de la Salvamont Bușteni, cei doi turiști, un bărbat și o femeie, au încercat să coboare încă de duminică de pe munte, dar nu au reușit din cauza vântului puternic ce viscolește zăpada și a ceții.

Ei au cerut ajutorul salvamontiștilor, în cursul zilei de luni o echipă de la Salvamont Bușteni încercând să ajungă la cabană pentru a-i ajuta pe cei doi să coboare în stațiune, dar nereușind din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Sursa citată a precizat că, la ora transmiterii acestei știri, o parte din echipa de salvamontiști din Bușteni patrulează pe platoul Bucegilor, încercând să ajungă la cabana Vârful Omu, în condițiile în care vizibilitatea este redusă, vântul bate cu viteza de 130 de kilometri pe oră viscolind zăpada, iar la altitudinea de 2.000 de metri stratul de zăpadă viscolită măsoară între 25 de centimetri și un metru.

Geroge Cotinghiu a precizat că cei doi turiști sunt în siguranță la cabană, au căldură, mâncare și apă, iar viața lor nu este în pericol.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro