Doinița Băsescu: „Ce doriți? Lăsați-mă în pace. Sun la 112”
Dacă în zilele trecute, Doinița Băsescu a dat declarații detaliate presei, în care a susținut nevinovăția soțului ei, luni, a reacționat dur la vederea jurnaliștilor.
„Ce doriți? Nu fac comentarii, nu știu nimic. Vă rog să-mi dați voie, că altfel sun la 112. Să mă lăsați în pace, să nu mă mai sufocați!”, a exclamat ea nervoasă la întrebările jurnaliștilor.
Doinița Băsescu a venit, luni în jurul orei 14.30, la arestul central al Poliției Capitalei să-și viziteze soțul, arestat preventiv pentru trafic de influență.
Potrivit programului, la centrele de arest preventiv ale Poliției Capitalei, vizitele se fac de luni până vineri, în ordine alfabetică. Ziua de vizită pentru Mircea Băsescu este luni, în condițiile în care, în prima zi a săptămânii, pot fi vizitați arestații a căror inițală a numelui de familie este între „A” și „E”.
Potrivit legii, Mircea Băsescu are dreptul la patru vizite pe lună.
Tribunalul București a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influență, și a lui Marian Căpățână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui președintelui Traian Băsescu.
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu și Marian Căpățână rămân în arest sau vor fi cercetați în libertate.
Vineri noapte, după ce Mircea Băsescu a fost arestat preventiv, au venit la arest avocatul și fiica acestuia, care i-a adus medicamente, mâncare și haine. Potrivit unor surse din Poliție, cei doi nu s-au văzut atunci cu fratele președintelui.
Mircea Băsescu și Marian Căpățână sunt încarcerați în arestul Poliției Capitalei din 19 iunie, când au fost reținuți de procurori.