A încetat din viață Rudel Obreja! Fostul pugilist a murit la vârsta de 57 de ani, după ce a trecut prin momente foarte grele în ultimele luni.
Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a murit azi, la vârsta de 57 de ani.
Liga Profesionistă de Box a făcut anunțul trist și a transmis un mesaj emoționant în memoria celui care a fost Rudel Obreja.
„Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a fostului om de box Rudel Obreja. Drum lin printre stele, drag prieten! Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat Liga Profesionistă de Box.
Născut pe 6 august 1965, la Galați, Obreja a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondialul din 1989 și cu argint la Europeanul din 1989.
De asemenea, a fost multiplu câștigător al Centurii de Aur și al titlului național.
Totodată, Rudel Obreja fusese condamnat în 2018 la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.
Acesta era președintele FR Box în perioada „Galei Bute” și a fost acuzat de luare de mită și evaziune fiscală.
În luna octombrie, Obreja cerea autorităților să-l lase să părăsească țara pentru a se trata de cancer.
Atunci, potrivit avocatului său, starea de sănătate a fostului pugilist se agravase în ultima jumătate de ani, de când a fost eliberat temporar din închisoare, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul ”Gala Bute”.
„Știm cu toţii, cu tot respectul pentru medicii din România şi sistemul de la noi… e mai eficient cel de afară şi asta dovedesc actele de la dosar actele medicale.
Având în vedere că toată această perioadă situaţia se înrăutăţeşte, e foarte clar că trebuie să găsesc şi un alt loc în care efectiv să pot să mă operez, să mă tratez eficient”, explica Rudel Obreja în urmă cu câteva luni.