Doliu în medicină! A murit profesorul Dan Olteanu, creatorul Secției de Gastroenterologie din Spitalul Universitar: „Un mentor desăvârșit pentru generații întregi de studenți”
„Destinul său l-a mutat într-o STEA”. Cine a fost profesorul Dan Olteanu
O STEA ce nu se va stinge niciodată și va lumina mai departe, destinele atâtor generații!
Profesorul Dan Olteanu, șeful Disciplinei de Medicină Internă din cadrul Spitalului Universitar din București, a fost fondatorul școlii moderne de Medicină Internă de peste patru decenii, un mentor desăvârșit pentru generații întregi de studenți și medici, fascinați de talentul sau profesional și didactic.
A fost creatorul Secției de Gastroenterologie din Spitalul Universitar.
Cuvintele sunt prea puține și prea sărace pentru a exprima întreaga noastră recunoștiință, a medicilor pe care i-a format cu o rară competență, cu o mare răbdare și cu o totală dăruire; a sutelor de studenți cărora le-a conturat devenirea, a miilor de pacienți cărora le-a dăruit zile și ani….
Ne închinăm cu profund respect în fața personalității sale și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i ocrotească veșnicia!
Lumină lină, Domnule Profesor!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Societății Române de Medicină Internă.
De asemenea, și Colegiul Medicilor din Municipiul Bucrești a transmis un mesaj după vestea morții reputatului medic internist și gastroenterolog, creator de școală medicală și șef de clinică în Spitalul Universitar București.
„Ne vom aminti mereu erudiția, modestia și noblețea sufletească a Profesorului”.