Doliu în politica românească. Un fost senator a murit la 78 de ani
Cotarcea a fost consilier județean în Caraș-Severin, dar și senator în Parlamentul României din partea PRM, scrie evz.ro.
Înainte de Revoluție până în 1992, Cotarcea a fost lider al CJ al Sindicatelor din Caraș-Severin.
Înainte de Revoluția din 1969 și până în 1992, Cotarcea a fost și președinte al Consiliului Județean al Sindicatelor din Caraș-Severin
Născut în 1 februarie 1941 la Crivina, în județul Mehedinți, Haralambie Cotarcea a început școala profesională la 14 ani, în Reșița, odată cu transferarea secției școlii profesionale din Drobeta Turnu Severin la care se afla.
În timpul liceului a lucrat la Uzinele din Reșița, pe platforma Combinatului Siderurgic. În anul 1970 a devenit secretar al Consiliului Județean al Sindicatelor Caraș-Severin. Zece ani mai târziu a fost promovat în activul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, iar apoi a absolvit Științe Economice la Academia „Ștefan Gheorghiu” din Capitală.
foto: romaniatv.net