„A murit ziaristul Mihai Creangă. În zi Sfântă, de Crăciun, a urcat la cele veșnice. Dumnezeu să il odihnească! Mihai Creangă este cel care alături de tatăl meu, ziaristul Anton Uncu, de ziaristul Petre Mihai Bacanu, de Ștefan Niculescu Maier și de tipograful Alexandru Chivoiu a făcut parte dintr-un grup de disidenți grupul „Acțiunea R” (Acțiunea România) care prin puterea condeiului și a unui ziar clandestin s-a opus dictaturii comuniste și ceaușiste.
Au fost toți arestați și condamnați la închisoare, decembrie 1989 fiind momentul eliberării acestora. Dintre toți, doar Ștefan Niculescu Maier și Petre Mihai Bacanu mai sunt în viață!”, a scris, pe Facebook, Daniel Uncu, fiul regretatului ziarist Anton Uncu.
Ziarul anticomunist trădat de un distribuitor de presă
Mihai Creangă a fost arestat de miliție în 1989. Povestea începuse cu un an mai devreme. Patru jurnaliști de la România Liberă au decis să publice un ziar anticomunist, sifând regimul Ceaușescu. Ce își doreau ei? Nimic altceva decât să aibă un instrument de presă real, în care „fiecare să poată spune sincer ce dorește și ce gândește”, scrie evz.ro.
După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă și Ștefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au folosit metoda culegerii manuale pentru topărirea ziarului, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.
În data de 25 ianuarie 1989, ziariștii au fost arestați, au avut parte de o anchetă dură, securiștii încercând să demonstreze legătura lor cu anumite servicii de spionaj străine. Fuseseră trădați de un membru al rețelei de distribuție a publicației. O parte din ei, printre care și Creangă, au fost trimiși cu domiciliu forțat în diverse orașe. Lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu mașini”), în încercarea de a demonta acuzațiile venite din Occident potrivit cărora în România ar exista deținuți politici.
Amintiri din arest: securistul rău și securistul bun
Mihai Creangă a povestit cum au decurs arestarea și ancheta, mărturia sa fiind citată pe Memorialsighet.ro. „Am stat în arestul Securității – Direcția a 6-a cercetări penale – 93 de zile și a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet, n.r.) sunt oameni care au stat ani grei în pușcărie și în condiții infinit mai dure decât cele în care am stat noi.
Aș zice că, prin comparație, detenția noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînțeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o știre dinafară și eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme și vedem mereu aprinsă o luminiță acolo, până trebuia să trag obloanele. Știam că mă rog lui Dumnezeu și că am un semn prin acea luminiță, pe care o vedeam noaptea.
Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău”, celălalt al anchetatorului „bun”; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca și prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalității. Și atunci, erai ca într-un duș cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ți imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta”.