Doliu în sport. A murit Constantin Dinu „Capone”
Este doliu în sport. A murit Constantin Dinu ”Capone”. Fusese desemnat de Federația Română de Rugby drept cel mai valoros pilier stânga din istoria naționalei.
Constantin Dinu s-a stins din viață miercuri seară, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare, a anunțat Federația Română de Rugby.
S-a născut în 29 aprilie 1945, în localitatea Chitila, județul Ilfov.
După debutul în handbal şi haltere în 1959, la Liceul Sf. Sava, începe să joace rugby, sportul care l-a consacrat, în 1960, ca junior al Clubului. Locomotiva Griviţa Roşie., avându-i antrenori pe Constantin Cocor şi Ilie Milea. În 1962 trece în echipa de seniori a aceluiaşi club, unde joacă timp de 7 ani (1968), fiind instruit de Dumitru Manoileanu, Viorel Moraru şi Radu Demian. Aici cucereşte 2 titluri de campion şi, în 1964, şi CCE. În perioada 1969-1973, se transferă la echipa Ştiinţa Petroşani, unde este antrenat de Theodor Rădulescu şi Dumitru Manoileanu, pentru ca în 1973 să revină la ”Griviţa”, unde va mai juca până în 1983.
Din 1983, timp de un an, activează în Italia ca antrenor-jucător la echipa de Divizie B Reggio-Calabria. Pleacă apoi în Franţa, unde tot în postura de antrenor-jucător îşi aduce aportul la echipele .RO Cholét. din Divizia a III-a (1984-1987) şi în Nantes la Clubul .Snuc. din Divizia B, între 1987 şi 1990, an când se poate spune că îşi încetează activitatea de sportiv, după 30 de ani de prezenţă pe terenurile de rugby ca jucător. Totodată, la Nantes, deţine şi funcţia de antrenor regional în Comitetul acestui oraş. Este solicitat, între 1990- 1996, la echipa din Paris de Divizia B AS Police Paris. (ASPP).
Este selecţionat în echipa naţională de juniori între 1962-1965 şi în cea de seniori din 1965 până în 1983, unde timp de 18 ani, printre alte multe turnee şi jocuri internaţionale, joacă de 17 ori împotriva Franţei, realizând 5 victorii. În Cupa FIRA (CE) cucereşte de două ori locul I (1981,1983), de trei ori locul II (1974,1978, 1979) şi o data locul III (1982). Postul său specializat a fost de stâlp.. A participat la multe cursuri de perfecţionare, printre care şi cele de la Bordeaux, Nantes, Paris.
În topul mondial publicat de ziarul l’Equipe. în noiembrie 1997, Dinu Constantin figurează pe locul 13 cu 70 de selecţii în echipa naţională, după ce în topul mondial, din perioada 1983-1988, fusese pe primul loc. Maestru al sportului (1967), Maestru emerit (1970).