Doliu în sportul românesc! A murit Viorica Ionică, portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională de handbal feminin
Viorica Ionică, portarul cu cele mai multe meciuri jucate pentru echipa națională de handbal feminin a României, a murit la vârsta de 65 de ani, a anunțat Federația Română de Handbal.
În articolul emoționant intitulat „A decedat Doamna de aur a handbalului românesc, Viorica Ionică”, FRH prezintă cariera handbalistei care a avut 237 de selecții la echipa națională, fiind urmată în acest clasament de Luminița Huțupan.
„Dum lin și partide frumoase în Ceruri, alături de toate valorile plecate, Stimată Doamnă!”, a scris FRH.
Potrivit Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț, marea sportivă abia împlinise 65 de ani pe 20 iunie și se retrăsese în comuna Dochia, după ieșirea la pensie.
Cine a fost Viorica Ionică
Viorica Ionică (n. 20 iunie 1955, Piatra Neamț) a început să joace handbal la Școala Sportivă de Elevi Piatra Neamț, sub îndrumarea fostului mare antrenor Ovidiu Țoc.
Viorica Ionică a fost componentă a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, desfășurat în URSS.
În urma unei ședințe de analiză cu toți antrenorii echipelor de handbal feminin, desfășurată în 1975, după Campionatul Mondial, s-a stabilit prin vot deschis clasamentul pe posturi din lotul lărgit al selecționatei României. Clasamentul portarilor a fost următorul: Lidia Stan (37 voturi), Elisabeta Ionescu (30 voturi), Viorica Ionică (20 de voturi), Clara Bartok (10 voturi), Doina Copotz (8 voturi). În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire.
Astfel, în final, Viorica Ionică a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Ea a jucat în toate cele cinci meciuri.
Viorica Ionică a mai făcut parte din selecționata României care s-a clasat pe locul șapte la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1978, desfășurat în Cehoslovacia, și din cea care s-a clasat a opta la Campionatul Mondial din 1982, care s-a ținut în Ungaria.
Viorica Ionică fost chemată pentru prima dată în 1973 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 237 de partide. Este portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională din istoria handbalului feminin, fiind urmată de Luminița Dinu-Huțupan, cu 201 selecții.
Viorica Ionică a fost timp de mai mulți ani căpitanul echipei naționale a României.
Palmares
Campionatul României: Câștigătoare: 1973, 1974
Portarul cu cele mai multe selecții la echipa națională: 237 + 1 gol
Distincții
În 1976, Viorica Ionică a primit prin Decretul nr. 250 din 18 august 1976 distincția „Meritul Sportiv Clasa I”, scrie Wikipedia.