Prima pagină » Știri » DOLIU. Un mare regizor român, distins cu premii la Cannes, s-a stins din viață

DOLIU. Un mare regizor român, distins cu premii la Cannes, s-a stins din viață

DOLIU. Un mare regizor român, distins cu premii la Cannes, s-a stins din viață

Regizorul Mircea Mureşan a murit vineri dimineaţă la vârsta de 91 de ani, după cum a declarat Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.

Regizorul Mircea Mureşan „s-a impus în filmul românesc ca o mare personalitate”, a fost distins la Cannes pentru filmul „Răscoala” şi a fost, de asemenea, profesor la Universitatea de Teatru şi Film.

„A murit în spital, azi dimineaţă, la ora 8,00. Nu este vorba de coronavirus, a fost o boală necruţătoare. Era un domn distins, 91 de ani. (…) Îmi pare foarte rău, o asemenea personalitate, care era un om deosebit, un coleg deosebit, un om care sprijinea în permanenţă şi cineaştii tineri şi care avea foarte mare grijă de semenii lui de vârste mai înaintate”, a declarat Laurenţiu Damian pentru Agerpres.

Regizorul Mircea Muresan a murit

„Domnul Mircea Mureşan s-a impus în filmul românesc ca o mare personalitate, aş spune unul din cei mai interesanţi regizori care a fost distins la Cannes pentru ‘Răscoala’ şi care a făcut filme cu un puternic suflu patriotic şi când spun patriotic mă refer la semnificaţia exactă şi la termenii exacţi care se pot degaja din acest lucru. E vorba de filme de referinţă, e vorba de filme importante cum ar fi ‘Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii’, cum ar fi ‘Horea’, o ecranizare remarcabilă după romanul lui Savodeanu – ‘Baltagul’, în care practic Studioul Buftea a făcut o co-producţie interesantă cu Italia, iar rolul Vitoriei Lipan a fost jucat de o mare actriţă italiană – Margarita Lozano, a fost autorul serialului foarte cunoscut şi foarte îndrăgit ‘Toate pânzele sus’, a făcut comedie, a fost profesor la Universitatea de Teatru şi Film, şi a fost unul din fondatorii Dacin Sara, societatea dreptului de autor,(…) anul trecut l-am sărbătorit cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani”, a spus Laurenţiu Damian.

El a amintit că în ultimul timp au decedat şi alte personalităţi ale culturii româneşti. „Este o pierdere (n.r. decesul lui Mircea Mureşan) şi vreau să vă anunţ că şi regizorul Mircea Moldovan, autorul acelor filme extrem de sensibile – ‘Iarna bobocilor’, ‘Toamna bobocilor’, ca să nu mai spun de filmul ‘Pintea’, şi el s-a stins, numai că s-a cerut foarte multă discreţie în cazul lui. Deci iată că în ultima vreme Olga Bucătaru, Mircea Moldovan şi Mircea Mureşan au dispărut şi ne-au spus ‘Adio’ nouă şi lumii cinematografice”, a mai spus Laurenţiu Damian.

Regizorul serialului „Toate pânzele sus”

Mircea Mureşan s-a născut la Sibiu, Debutează în film după absolvirea în 1955 a IATC şi dobândeşte consacrarea cu Răscoala (1965), film premiat la Festivalul de la Cannes 1966. Filmul a primit „Prix de la Premiere Oeuvre” şi a fost nominalizat la Palme d’Or. De asemenea, cu drama „Baltagul” s-a aflat în selecţia Festivalului de la Veneţia din 1969.

Multe dintre filmele pe care le-a regizat sunt comedii, gen în care a excelat. Printre acestea se numără „Toamna se numără bobocii” (1961), „Miss Litoral” (1991), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001).

În afară de serialul de succes „Toate pânzele sus”, Mircea Mureşan a mai regizat o altă producţie TV foarte populară, „Lumini şi umbre” (1980 – 1981).