Doljean acuzat că a răpit o adolescentă și a obligat-o să se prostitueze. Ce alte acuzații i se aduc
Procurorii DIICOT susțin că în aprilie 2019, tânărul de 26 de ani din Dolj, cunoscut cu antecedente penale în Italia, a recrutat, determinat și exploatat sexual o fată în vârstă de 19 ani.
Fata a fost dusă la locuința tânărului, în localitatea Cerăt din județul Dolj, unde bărbatul i-a interzis să se întoarcă acasă sau să ia legătura cu familia.
După aproximativ o săptămână, doljeanul a dus fata în zona de centură a orașului Craiova și a obligat-o, prin amenințări și acte de violență fizică, să practice prostituția, în folosul său material, până la sfârșitul lunii august.
La sfârșitul lunii august, fata a reușit să fugă cu sprijinul unei tinere care practica prostituția în aceeași zonă și s-a întors la locuința părinților săi, unde a fost căutată de către bărbat și amenințată cu bătaia.
Sumele de bani obținute din activitatea infracțională (între 700-1500 lei zilnic) au fost însușite în totalitate de către inculpatul P.E., arată DIICOT.
Cercetările au arătat că tânărul intenționa să ducă fata în Germania, pentru prostituție.
„De asemenea, s-a reținut faptul că, la data de 05.09.2019, inculpatul P.E. a lovit cu un cuțit un bărbat, care se afla pe centura de nord a municipiului Craiova, în timp ce acesta discuta cu o tânără ce practica prostituția în zonă și care se afla sub controlul inculpatului”, arată DIICOT.
Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de persoane și lovire sau alte violențe.