Prima pagină » Știri » DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… DE NOTA 10

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… DE NOTA 10

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE... Prin urmare, cum e România voastră, vă provoacă Google cu o întrebare în această dimineață. De Ziua Națională, ne face plăcere să vă readucem în atenție câțiva copii excepționali despre care gândul a scris anul acesta.

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… Prin urmare, cum e România voastră, vă provoacă Google cu o întrebare în această dimineață. De Ziua Națională, ne face plăcere să vă readucem în atenție câțiva copii excepționali despre care gândul a scris anul acesta.

ROMÂNIA MEA ESTE… de nota 10

Matematică, fizică, geografie, chimie, biologie – acestea sunt numai câteva dintre disciplinele la care elevii români au excelat și anul acesta la concursurile internaționale și care merită laudele și mulțumirile noastre și de 1 DECEMBRIE, când sărbătorim ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.

În total, în 2011-2012, România a strâns prin elevii săi 138 de medalii și premii internaționale. Mulți dintre acești elevi nu sunt la primul concurs internațional la care participă.

Constantin Popa este în prezent student la inginerie aerospațială în București. Este multiplu medaliat la geografie, dar în 2011-2012 a reușit să ia și aurul la disciplina lui favorită. „Până la urmă, pentru mine este ultimul pas, pentru că până acum am fost medaliat, dar nu am luat aurul”, a spus Constantin Popa la ceremonia de premiere organizată de Ministerul Educației.

Cel mai tânăr dintre medaliații cu aur de anul acesta este Andrei Costin Oncescu, în vârstă de 13 ani. Andrei învață la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung. În anul școlar trecut, a ocupat primul loc la Balcaniada de Informatică pentru juniori. Andrei spune că nu știe dacă va pleca din România, e prea mic să se gândească la așa ceva de pe acum. Ar vrea să învețe foarte bine informatică înainte să se hotărască ce o să facă. „Mă pregătesc cam cinci ore pe zi. Dar înainte de Balcaniadă stau mai mult și învăț”, a spus Andrei.

LISTA COMPLETA A ELEVILOR MEDALIAȚI

Cel mai medaliat elev este Rareș Buhai, clasa a X-a, de la Colegiul „Liviu Rebreanu” din Bistrița, profilul matematică-informatică. Rareș a luat într-un singur an trei medalii de aur: la Bacaniada de Informatică, la Olimpiada Internațională de Informatică și la Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada pentru elevii care au mai puțin de 18 ani.

În total, olimpicii României au luat 42 de medalii de aur și premiul I, 45 de medalii de argint și premiul II, 29 de medalii de bronz și premiul III, respectiv 39 de mențiuni.

Pentru efortul lor elevii au fost răsplătiți cu 2.001.045 lei. Cuantumurile au fost de 12.180 lei – medalie de aur și premiul special pentru punctaj maxim, 9.430 lei – medalie de aur/ premiul I, 8.080 lei – medalie de argint/premiul II, 5.770 lei – medalie de bronz/premiul III și 3.940 lei – mențiune.

La competițiile regionale – olimpiade balcanice, Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev”- sunt: 4.310 lei – medalie de aur/ premiul I, 3.670 lei – medalie de argint/premiul II, 2.860 lei – medalie de bronz/premiul III și 2.480 lei – mențiune.

Cei mai mulți dintre olimpicii medaliați în anul școlar 2011-2012 au luat premii și în anul școlar precedent- 2010-2011, pentru care Ministerul Educației nu a acordat niciun premiu. Elevii spun că nu mai așteaptă premiile, după ce au nu au fost recompensați un an de zile.

În 2010-2011, 142 de elevi și liceeni au reprezentat România la olimpiade internaționale, dar Ministerul Educației nu i-a plătit nici până acum din cauza unei ordonanțe prin care se interzicea orice premiere. În mod normal, olimpicii trebuiau recompensați în noiembrie 2011,cu sume cuprinse intre 1.000 și 2.000 de euro, dar festivitatea s-a amânat de mai multe ori.

Află mai mult:

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… Așa sună provocarea Google din această dimineață, la care românii sunt invitați să răspundă. România este azi țara oamenilor excepționali și a politicienilor care organizează porți deschise, este țara paradei militare de la Arcul de Triumf și a manifestărilor din lumea întreagă, este țara recordurilor sau performanțelor sportive. Cum este România voastră?

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… DE AUR

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… ÎN CARTEA RECORDURILOR

DOODLE 4 GOOGLE: ROMÂNIA MEA ESTE… LUMEA ÎNTREAGĂ

Citește și