Dorin Cioabă spune că tribunale ale romilor au fost deschise în mai multe județe din țară

Dorin Cioabă spune că tribunale ale romilor au fost deschise în mai multe județe din țară
Publicat: 15/05/2013, 19:20
Actualizat: 31/03/2019, 01:09

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă, spune că tribunale ale romilor similare celui de la Sibiu au fost deschise în mai multe județe, iar cel de la Sibiu, unde au avut loc peste 60 de procese, va avea un rol similar unei Curți de Apel pentru cei nemulțumiți de tribunale

Dorin Cioabă a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că intenționează deschiderea de tribunale ale romilor, precum cel de la Sibiu, în întreaga țară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vom face astfel de tribunale în toată țara, bineînțeles, în județele în care există comunități semnificative de romi. Există deja la Vâlcea, București, Ilfov, Argeș, Călărași și Galați. Noi am invitat la Sibiu, la discuții, reprezentanți din toate județele, dar unii n-au înțeles exact ce vrem noi să facem și au zis: «Faceți voi întâi să vedem și ne decidem». Va fi muncă multă până să deschidem în toate județele, dar o vom face treptat”, a afirmat Dorin Cioabă.

El a explicat că la aceste tribunale ale romilor își vor desfășura activitatea membri ai staborurilor locale, „oameni înțelepți, acceptați și respectați de comunitate, care nu trebuie să aibă studii juridice, ci doar o foarte mare experiență de viață”.

Potrivit lui Dorin Cioabă, mulți dintre romi au înțeles că tradiționalul stabor nu se mai poate reuni în stradă, ca până acum, și este nevoie de condiții civilizate de desfășurare a „judecăților”.

Dorin Cioabă a precizat că de la deschiderea tribunalului romilor de la Sibiu au avut loc peste 60 de procese, majoritatea vizând „abateri disciplinare de la viața și tradițiile romilor”.

„Acest tribunal nu s-a substituit niciodată unei instanțe penale. La tribunalul romilor de la Sibiu s-au judecat, în principal, abateri disciplinare de la viața și tradițiile romilor – divorțuri, ruperi de logodnă -, dar și conflicte de afaceri între romi, împrumuturi și diferite jigniri pe care și le-au adus unii altora”, a declarat Dorin Cioabă, care este președintele tribunalului romilor de la Sibiu.

Dorin Cioabă a spus că, odată cu deschiderea de noi instanțe ale romilor în țară, tribunalul de la Sibiu va deveni o instanță superioară, cu atribuții similare unei Curți de Apel, „chiar dacă nu o putem numi Curte de Apel”.

„Va fi o instanță superioară. Tribunalul romilor de la Sibiu va fi degrevat de toată munca ce se depunea până acum. Tribunalul nu se desființează, dar aici vor putea veni cei care nu-și găsesc dreptatea la tribunalele locale sau consideră că crisinitorii (judecătorii – n.r.) de acolo ar putea să favorizeze una dintre părți”, a afirmat Dorin Cioabă.

Primul tribunal al romilor din România, cel de la Sibiu, a fost deschis în februarie 2011, într-o clădire special construită în acest sens în apropierea locuinței familiei Cioabă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Doliu național azi: Am primit, cu multă durere, vestea tragică! Patriarhul Daniel...
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O regulă veche de 100 de ani a fost infirmată! Cercetătorii spun că ar trebui...