Prima pagină » Știri » Doru Bădescu a demisionat de la CNAS. Ponta îl propune la conducere pe liberalul Cristian Bușoi

Doru Bădescu a demisionat de la CNAS. Ponta îl propune la conducere pe liberalul Cristian Bușoi

Doru Bădescu a demisionat de la CNAS. Ponta îl propune la conducere pe liberalul Cristian Bușoi
Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de președinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, a anunțat premierul Victor Ponta.

Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), iar pentru postul de președinte va fi propus europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, a anunțat premierul Victor Ponta.

El a precizat, la postul B1 TV, că Bădescu și-a prezentat demisia în urma discuției pe care a avut-o cu acesta referitor la reacția greșită în cazul nominalizării lui Lucian Duță în Consiliul de Administrație al CNAS.

„A fost președintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duță nu este membru în consiliu de administrație. Administrația Prezidențială nu a semnat niciun decret și a fost o acțiune personală a unui consilier prezidențial, prieten cu domnul Duță. Motiv pentru care reacția domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiți care nu erau în regulă, a fost evident o reacție greșită, motiv pentru care am discutat, și-a prezentat demisia și de altfel, mâine, o să-l propun în funcția de șef al Casei Naționale pe domnul Cristian Bușoi, europarlamentar”, a spus Ponta.

Președintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul președinte al CNAS Lucian Duță drept membru în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din partea Administrației Prezidențiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a transmis că numirea lui Lucian Duță în Consiliul de Administrație al instituției „o gafă” a Administrației Prezidențiale, „specifică organizațiilor mafiote”, și amenință că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.

„Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, prin care domnul consilier prezidențial Virgil Păunescu îl numește membru în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duță, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administrației Prezidențiale. Este o numire specifică organizațiilor mafiote. Consilierul prezidențial Virgil Păunescu a deținut, la rândul său, funcția de președinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000”, arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.

Într-un comunicat transmis, joi, de Guvern se arată că, în urma situației create prin desemnarea lui Lucian Duță în Consiliul de administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, primul-ministru Victor Ponta a avut o discuție, joi, la sediul Guvernului, cu președintele CNAS, Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit. El i-a cerut președintelui Doru Badescu să își exprime regretul pentru acest ton și pe viitor să folosească un limbaj instituțional adecvat.

În același timp, primul-ministru consideră ca revenirea unei persoane cercetate penal, în legătură cu activitatea CNAS, reprezintă o situație de natură să împiedice buna funcționare a instituției.

Lucian Duță a răspuns declarațiilor premierului Victor Ponta în legătură cu numirea sa de către președintele Băsescu în CA al CNAS, susținând că nu este cercetat penal și că nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele său.

Citește și