Doru Boștină, radiat din tabloul avocaților după ce a fost condamnat definitiv

Publicat: 28 08. 2013, 08:42

Avocatul Doru Cătălin Boștină va fi radiat din taboul avocaților Baroului București după ce a fost condamnat definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri și uz de fals, a decis marți consiliul baroului.

Consiliul Baroului București a luat act, în ședința de marți, de decizia din 29 iunie a Consliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) prin care s-a constatat încetarea calității de avocat a lui Doru Cătălin Boștină.

„Consiliul Baroului București, în aplicarea deciziei mai sus-aratată (decizia UNBR din 29 iunie-n.r.), a dispus radierea domnului Boștină Doru Cătălin din tabloul avocaților”, se precizează într-un comunicat de presă a Baroului București.

Potrivit documentului citat, decizia UNBR din 29 iunie prin care s-a constatat încetarea calității de avocat a lui Doru Boștină a fost luată în baza articolelor 14, litera a, și 27, litera d, din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Conform articolului 14, lit. a, din Legea 51/1995, „este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.

Potrivit articolului 27, lit. d, calitatea de avocat încetează dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Avocatul Doru Cătălin Boștină a fost condamnat pe 31 martie 2011 de Curtea de Apel București la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, dar acesta a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Instanța supremă a respins ca nefondat recursul avocatului Doru Boștină, în iulie 2011, iar decizia a rămas definitivă.
Doru Boștină a formulat o cerere de revizuire la Curtea de Apel București, care are termen pe 30 septembrie.

De asemenea, avocatul a cerut Curții de Apel București suspendare deciziei UNBR, dar în acest caz nu s-a stabilit încă un termen.

Pe rolul aceleiași instanțe, avocatul mai are și o cerere de reabilitare, primul termen al procesului fiind pe 6 septembrie.

Casa de avocatură „Boștină și Asociații” anunța pe 30 iunie că Doru Boștină, managing partner al casei de avocatură până la acea dată, va lucra ca director de dezvoltare al societății, iar poziția de managing partner va fi preluată de Gheorghe Boștină, tatăl acestuia. Schimbarea a intrat în vigoare în aceeași zi.

„După ce am reușit ca în ultimii doi ani să ne clasăm pe primul loc în topul caselor de avocatură după veniturile realizate și analizând rezultatele financiare ale primului semestru, am ajuns la concluzia că este vital să mă dedic în exclusivitate eforturilor de dezvoltare ale companiei și să renunț la activitatea avocațială propriu-zisă. Am alcătuit un task-force al cărui scop va fi de a explora căile de expansiune pe piața avocaturii și de a găsi cele mai oportune modalități de a face față atât concurenței, cât și noilor condiții ale economiei românești”, afirma atunci Doru Boștină.

Tatăl lui, Gheorghe Boștină, în vârstă de 64 ani, este avocat cu o cariera juridică de peste 40 de ani, membru al Baroului București, se arăta în comunicatul casei de avocatură.

„Este, fără îndoială, o onoare și o provocare pentru mine să conduc o echipă atât de numeroasă din poziția de managing partner, însă echipa noastră s-a sudat de-a lungul multor ani, acumulând expertiza necesară pentru a putea aborda orice fel de proiecte, indiferent de mărima sau complexitatea lor”, afirma Gheorghe Boștină, noul managing partner.

Casa de avocatură „Boștină și Asociații” a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 16,98 milioane euro, având 18 avocați partneri și peste 130 de avocati colaboratori și consultanți.

Catalina Cocolos, catalina.cocolos@mediafax.ro