Prima pagină » Știri » Dosar de moarte suspectă în cazul Gyuri Pascu. Medicul NU a respectat regulile de intervenție

Dosar de moarte suspectă în cazul Gyuri Pascu. Medicul NU a respectat regulile de intervenție

Dosar de moarte suspectă în cazul Gyuri Pascu. Medicul NU a respectat regulile de intervenție
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar de moarte suspectă după decesul actorului Gyuri Pascu, aceștia solicitând mai multe documente de la Ambulanța București-Ilfov, urmând să fie audiate mai multe persoane, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Medicul de pe ambulanță care a intervenit la primul apel de urgență făcut în noaptea în care Ioan Gyuri Pascu a murit nu a respectat regulile în astfel de cazuri și nu a avut cu el aparatura necesară în astfel de cazuri, mai exact aparatul pentru EKG și defibrilatorul. De asemenea, medicul nu are în fișa de intervenție consimțământul pacientului în ceea ce privește refuzul de internare, așa cum prevede regulamentul. Doctorul va fi sancționat în conformitate cu prevederile Codului Muncii, a anunțat Alice Grasu, șefa serviciului de Ambulanță.
Dosarul de moarte suspectă a fost deschis imediat după decesul artistului, potrivit procedurii. Procurorii au cerut fișa de intervenție și alte acte medicale de la Ambulanța București-Ilfov și de la Institutul de Medicină Legală, urmând ca după ce analizează documentele solicitate să fie audiate mai multe persoane, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Medicul care a intervenit inițial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament și nu a putut face dovada consimțământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanței solicitând sancționarea disciplinară, potrivit medicului Alis Grasu. „Am constatat că nu a avut cu dânsa întregul echipament”, a declarat, joi, managerul Serviciului de Ambulanță București- Ilfov, Alis Grasu.

Întrebată dacă medicul ar fi trebuit să-i facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a precizat că ea ar fi făcut o electrocardiogramă, dar că ea este „mai exagerată ca alți medici”.

Totodată, medicul nu a putut face dovada consimțământului pacientului pentru refuzul de transport la spital.

„Medicul nu are în fișa de intervenție consimțământul pacientului în ceea ce privește refuzul de a fi transportat la spital, deși declară că a propus acest lucru, dar a fost refuzat. (…) Pentru aceste abateri, comisia a solicitat comitetului director al Serviciului de Ambulanță sancționarea disciplinară a medicului, în conformitate cu prevederile codului muncii”, a mai spus Alis Grasu.

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a mai declarat că nu se pune problema desfacerii contractului de muncă în acest caz.

Soția lui Ioan Gyuri Pascu a chemat ambulanța cu două ore înainte ca artistul  să facă infarct, dar medicul i-a dat doar o jumătate de fiolă de diazepam, i-a pus diagnosticul de atac de panică și a plecat.

„La raportul de gardă de luni dimineață s-a relatat cazul unui bărbat de 55 de ani, bărbat care a solicitat inițial ambulanță pentru atac de panică. Atac de panică – acesta este motivul pe care soția îl spune la telefon la ora 03.26. Apelul se încadrează ca urgență de cod verde și se trimite mașină de consult. În 11 minute ajunge la solicitare un medic de consultații. Bărbatul de 55 de ani îi spune medicului că nu doarme de trei zile din cauza unor dureri articulare, că este diabetic, că face atacuri de panică frecvent și că se tratează cu Sedativ PC. I se măsoară tensiunea, una normală, pulsul normal. Nu acuză palpitații, durere toracică, niciun fel de simptomatologie cardiacă. Pentru aceste insomnii, medicul îi administrează jumătate de fiolă de Diazepam. Neavând simptomatologie cardiacă, neavând antecedente, nu s-ar fi impus un EKG. Dar trebuie să vedem aici un punct de vedere al medicului. Mâine, în cadrul comisiei, va fi prezentat punctul de vedere al medicului. Apoi se vor trage concluziile anchetei, concluzii pe care le vom face publice, le vom prezenta Ministerului Sănătății. Nimeni nu a încercat să ascundă nimic.”, a declarat, miercuri, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, medicul Alis Grasu.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi, că, în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu, primul medic venit pentru intervenție a decis să nu facă o electrocardiogramă, dar „poate că alt medic făcea”, precizând că oficialii Colegiului Medicilor trebuie să stabilească vinovatul.

„Medicul de pe prima ambulanță nu a făcut, de exemplu, o electrocardiogramă. Poate că alt medic făcea. De asta Colegiul trebuie să discute cu medicul să vadă care era substratul pentru care medicul respectiv a decis să nu facă EKG. Poate că bolnavul era în picioare și el vorbea cu el și el a considerat că nu e nevoie să facă EKG-ul. Acest lucru e o chestie medicală, nu e o chestie foarte procedurală, nu e ca la un stop cardiac. La un stop cardiac știi că te duci, pui defibrilatorul, pui asta, pui asta și lucrezi. Aici e un caz medical în care medicul analizează, deccide pe baza unei analize și asta este motivul pentru care medicul trebuie să răspundă la aceste aspecte în față colegilor medici”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit Ambulanței București-Ilfov, la primul apel dat la ora 03:26 prin 112, motivul invocat a fost „atacul de panică”, în timp ce la al doilea apel, dat la 04:46, motivul solicitării a fost „cianoză, comă”.

„La ora 03:26, s-a primit o solicitare prin 112, motivul invocat fiind „atac de panică”, la care s-a deplasat un echipaj format din medic și ambulanțier. La fața locului a fost consultat un pacient care acuza atacuri de panică și insomnie cu debut în urmă cu mai multe zile; s-a măsurat tensiunea arterială, alura ventriculară, saturația O2, toate acestea fiind în limite normale. Pacientul acuza dureri articulare la nivelul genunchiului, fiind în tratament prin fizioterapie. Domnul Pascu nu a comunicat medicului alte informații privitoare la starea lui de sănătate”, potrivit unui comunicat de presă al Ambulanței București-Ilfov remis joi Mediafax.

Astfel, primul medic care l-a consultat pe artistul Ioan Gyuri Pascu a stabilit diagnosticul de atac de panică și insomnie și i-a administrat tratament cu diazepam.

„Ulterior la orele 04:46 a fost înregistrat un nou apel pentru același pacient, motivul solicitării fiind, de această dată, «cianoză, comă». Primul echipaj care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a și început manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensivă de la SMURD și un echipaj de tip C2 de la SABIF. În conformitate cu procedurile existente, forțele de intervenție fiind suficiente la caz , ambulanță de la SABIF a fost declarată disponibilă la locul solicitării. Pentru analiza unei eventuale răspunderi disciplinare a fost declanșată încă din dată de 26.09.2016, procedura stabilită prin Codul Muncii și RI (regulament intern), prin convocarea comisiei de disciplină, în scopul audierii echipajului care a intervenit la caz”, potrivit documentului citat.

Actorul și cântărețul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, luni dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct.

 

Autor
Autor

Citește și