Dosar de trafic de droguri în Timișoara. Au fost făcute 24 de percheziții

Publicat: 23 10. 2019, 11:00

Cele 24 de percheziții au fost făcute în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 22 de suspecți. Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziție a unei locuințe sau a unui local pentru consumul ilicit de droguri, deținerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și camătă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, suspiciunea este că, între anii 2017-2019, în municipiul Timișoara s-ar fi constituit și a acționat un grup infracțional organizat, care se ocupa cu traficul de cocaină. Nucleul acestui grup l-ar fi reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în șantaje, reglări de conturi, extorcări.

Protecția activităților infracționale ar fi fost asigurată de un lider marcant al lumii interlope din Timișoara, care, pentru sprijinul acordat, era recompensat periodic fie cu bani obținuți din traficul de droguri, fie prin oferirea drogurilor pentru consum.

Aceleași surse spun că gruparea controla piața de cocaină din oraș, mare parte a dealerilor locali și a consumatorilor constanți de cocaină aprovizionându-se de la membrii grupării.

Unul dintre acești furnizori primea regulat cantități de cocaină din Spania, o filieră pe care și-ar fi dezvoltat-o în timp. Alături de furnizorii din Timișoara acționa și unul din Oradea, care deținea cantități importante de cocaină de o calitate superioară, provenită din străinătate.

Sursele citate precizează că unii dintre suspecți ar fi investit banii obținuți din traficul de droguri și în acordarea de împrumuturi cu camătă, pentru a avea profit mai mare.

În urma descinderilor de miercuri, zeci de persoane vor fi conduse la audieri.