Prima pagină » Știri » Dosar penal după accidentul aviatic din județul Iași. Supraviețuitorul se află în stare stabilă

Dosar penal după accidentul aviatic din județul Iași. Supraviețuitorul se află în stare stabilă

Dosar penal după accidentul aviatic din județul Iași. Supraviețuitorul se află în stare stabilă
Citește detalii pe Gândul

Reprezentanții Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) au ajuns duminică la Tătăruși și au început ancheta pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul și care au fost cauzele prăbușirii.

Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, dar și sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute în codul aerian al României.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că avionul care s-a prăbușit sâmbătă a fost produs în 2009 în Germania.

De cealaltă parte, pasagerul din avionul prăbușit în comuna ieșeană Tătăruși sâmbătă după-amiază este în stare stabilă, însă are o fractură de bazin.

„Pacientul este internat la Clinica de Chirurgie, este stabil, conștient. El a suferit contuzie craniană, hemosinus, fractură de bazin fără deplasare, mai multe contuzii în zona . Prognosticul vital este bun”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef al UPU SMURD Iași.

Bărbatul de 33 de ani este fiul pădurarului din localitate.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, sâmbătă după-amiaza, în zona localității Tătăruși, județul Iași, în timp ce efectua antrenamente pentru un spectacol demonstrativ ce ar fi urmat să aibă loc de Zilele Comunei. Pilotul, care avea foarte multe ore de zbor, a murit, iar un alt bărbat, localnic, a suferit răni grave, fiind transportat la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?