Dosar penal pentru Claudio Zambon
Â
Fostului patron al echipei Politehnica Timișoara, Claudio Zambon, i s-a întocmit dosar penal, după ce a refuzat, în această dimineață, să oprească la semnalele unei brigăzi a Poliției Rutiere, dar și să i se recolteze probele biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, informează surse din Poliția Capitalei.
Duminică dimineața, în jurul orei 4.35, agenții de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei au încercat să oprească un autoturism Mercedes C 500 pe Bulevardul Barbu Văcărescu, care, în prealabil, refuzase oprirea la un filtru al poliției, însă nici de această dată șoferul nu a oprit la semnalizările polițiștilor.
După o urmărire pe traseul Bdul Barbu Văcărescu – Str. Ceaikovschi, polițiștii au reușit să-l oprească pe Zambon la intersecția cu Calea Floreasca. Acesta a refuzat să se supună testului cu aparatul etilotest și, de asemenea, nu a dorit să se deplasaze la sediul Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" pentru recoltarea probelor biologice.Â
Polițiștii i-au suspendat permisul de conducere lui Claudio Zambon pe perioada desfășurării cercetărilor.