DOSAR PENAL pentru ucidere din culpă în cazul elevei care ar fi căzut de la etaj la Bușteni
Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Daniel Radu, a declarat că în urma incidentului produs marți în stațiunea Bușteni, unde o elevă de 13 ani a fost găsită în comă lângă zidul imobilului unde era cazată, „a fost deschis un dosar penal pe numele profesorului supraveghetor, dosar care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia”.
La rândul său, șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, procurorul-șef Iulian Văduvan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre un dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă și că cercetările sunt desfășurate de către Poliția Bușteni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia.
Reprezentantul Parchetului a precizat că în acest dosar sunt cercetați cei care îi supravegheau pe elevii aflați în tabără, însă nu a precizat numele vreunuia dintre profesori și nici nu a făcut publice alte date, spunând că „ancheta se află în fază incipientă și astfel de date nu pot fi făcute publice, în condițiile în care astăzi (miercuri – n.r.) a fost deschis acest dosar”.
Marți dimineață, o adolescentă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a la Școala nr. 56 „Jose Marti” din București, care se afla în tabără la Bușteni, a fost găsită în apropierea zidului vilei unde era cazată, în comă profundă și șoc hipotermic, cu o temperatură a corpului de 19,5 grade.
Fata, despre care medicii spun că avea politraumatisme ca urmare a căderii de la înălțime, a fost transportată la spitalul din Sinaia. La scurt timp după ce a fost adusă la spital, eleva a făcut stop cardio-respirator, medicii reușind să-i repornească inima după câteva ore de masaj cardiac extern. Timp de câteva ore inima fetei a bătut singură, însă fata respira cu ajutorul aparatelor. Marți seară, fata a murit, după ce a făcut un nou stop cardio-respirator.
Fata se afla, alături de alți 21 de elevi olimpici la matematică, într-o tabără organizată de o asociație nonprofit care aparține unui profesor pensionar din Zalău. Profesorul, Mircea Lascu, s-a retras din învățământ în 1993 pentru a se ocupa de editura pe care a înființat-o – Gil -, el fiind cunoscut pentru inițiative de promovare a performanțelor copiilor.
Potrivit datelor postate pe internet de profesorul Mircea Lascu, care s-a ocupat de organizare, la tabăra de la Bușteni au fost acceptați elevi din clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a și a X-a, însoțiți de cadre didactice, programul incluzând zilnic șase ore de matematică, nivel avansat, pentru fiecare copil părinții plătind 1.500 de lei. Tabăra a început pe 3 ianuarie și urma să se încheie pe 12 ianuarie.
Rozica Ștefan, directorul Școlii generale nr. 56 „Jose Marti” din București, unde era elevă fata de 13 ani, a declarat, marți, că tabăra respectivă nu este organizată de unitatea de învățământ, care nu are cunoștință despre aceasta.
Ea a precizat că în incinta școlii nu a fost niciun anunț despre această tabără, iar trimiterea elevilor în această tabără este „categoric” opțiunea părinților.