Dosar penal pentru un bărbat din Mediaș care creștea un jder în baie

Dosar penal pentru un bărbat din Mediaș care creștea un jder în baie
Publicat: 28/02/2016, 17:54

Bărbatul are 37 de ani și creștea un jder într-o încăpere a locuinței sale, polițiștii găsind animalul în casă în timpul unei percheziții, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Sibiu transmis corespodentului MEDIAFAX.

„În urma unei percheziții efectuate la domiciliul unui bărbat din municipiul Mediaș, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu au depistat un jder capturat de pe fondul de vânătoare și crescut în captivitate în una din camerele imobilului. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, este cercetat penal sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic prin vânătoarea mamiferelor cu mijloace neautorizate”, se arată în comunicatul de presă al Poliției Sibiu.

Surse oficiale au declarat corespondentului MEDIAFAX că animalul era crescut de bărbat în baia apartamentului său, situat la etajul întâi al unui bloc.

Potrivit comunicatului de presă al Poliției Sibiu, jderul a fost predat gestionarului fondului de vânătoare de unde a fost capturat, respectiv Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Codul Rutier. Noi amenzi, din 9 iulie. Greșeala care te costă
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Măicuțele care au grijă de mormântul lui Victor Surdu, fostul soț al Angelei Similea, scot...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câți sateliți naturali există în Sistemul Solar?
×