Dosarul Bica: Dragoș Bogdan știa doar „în parte” regulamentul comisiei care aproba despăgubiri

Dosarul Bica: Dragoș Bogdan știa doar în parte regulamentul comisiei care aproba despăgubiri
Publicat: 07/12/2014, 18:19

Respectiva comisie i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu peste 62 de milioane de euro.

Surse judiciare au redat, pentru MEDIAFAX, interogatoriul de la DNA în care procurorii au vrut să afle de la Dragoș Bogdan cum s-a ajuns la aprobarea dosarului lui Gheorghe Stelian.

Prin răspunsurile date anchetatorilor, fostul vicepreședinte ANAF a recunoscut practic că nu cunoștea unele prevederi legislative privind despăgubirile și nici întregul regulament de funcționare al comisiei din care făcea parte.

„Întrebare: Cunoașteți prevederile art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente- n.r.)?

Răspuns: Nu îmi mai aduc aminte aceste prevederi

Întrebare: Dar regulamentul de funcționare al comisiei?

Răspuns: În parte”

Dragoș Bogdan a mai declarat, cu același prilej, că „exista, ca și variantă, ca membrii să respingă dosarele ale căror valori ale despăgubirilor erau foarte mari sau dacă nu erau clarificate din punct de vedere juridic, prin respingere întemeiată a solicitării”. El a spus și că nu îl cunoaște pe Gheorghe Stelian și nu are informații despre terenul pentru care acestuia i-au fost aprobate despăgubiri. Dragoș Bogdan a adăugat că dosarul legat de acest teren „a fost întors” pentru reevaluare și apoi „reintrodus pe ordinea de zi” a comisiei de către conducerea de atunci a ANRP.

„Întrebare: Îl cunoașteți pe numitul Gheorghe Stelian?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ce cunoașteți despre o suprafață de teren situată în Parcul Plumbuita pentru care s-au acordat despăgubiri?

Răspuns: Nu știu, nu îmi aduc aminte.

Întrebare: Ați participat la toate ședințele comisiei?

Răspuns: Nu la toate, dar atunci când am participat am semnat procesul verbal.

Întrebare: Ați făcut observații cu privire la despăgubirile solicitate în anumite dosare discutate în cadrul comisiei?

Răspuns: La unele, da. Nu rețin alte elemente legate de suprafața de teren situată în Parcul Plumbuita.

Întrebare: Aveți cunoștințe în domeniul evaluărilor?

Răspuns: Nu. Aproape sigur, terenul despre care se face vorbire a fost întors pentru reevaluare și reintrodus pe ordinea de zi de către conducerea ANRP”

La același interogatoriu, fostul vicepreședinte al ANAF le-a spus anchetatorilor că pentru aprobarea cererii de despăgubire în cazul lui Gheorghe Stelian ar fi insistat „conducerea ANRP”: „Din câte îmi amintesc, conducerea ANRP a insistat pentru aprobarea cererii de despăgubiri în acest caz, cu motivația că fusese reevaluat și că nu am mai aveam vreun motiv să nu-l aprobăm și să trimitem dosarul la reevaluare. De fapt, mă refer la toți cei din conducerea ANRP, respectiv la Diacomatu, Dumitrean și nu mai știu exact dacă era Baciu sau Marko Attila, ori amândoi”

Dragoș Bogdan a mai declarat, conform surselor citate, că inițial a cerut respingerea cererii și a solicitat prezența evaluatorului în ședința comisiei. „Cred că am solicitat inclusiv schimbarea evaluatorului”, a mai spus el.

În dosarul despăgubirilor, Dragoș Bogdan se află în arest preventiv, alături de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean și expertul evaluator Emil Nuțiu.

În același dosar sunt cercetați, sub control judiciar, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu, Sergiu Diacomatu și Oana Vasilescu, ambii foști vicepreședinți ai ANRP, și Gheorghe Stelian.

Ancheta îl vizează și pe deputatul UDMR Marko Attila, în cazul căruia Camera Deputaților a încuviințat, miercuri, arestarea preventivă. Acesta a fost citat joi la DNA, însă nu s-a prezentat întrucât este plecat din țară. Avocatul lui Marko Attila a declarat că deputatul este în capitala Ungariei, precizând că nu poate să spună când se va întoarce în România.

Potrivit DNA, în 15 martie 2011, Crinuța Dumitrean și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Sergiu Ionuț Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoș Bogdan și Lăcrămioara Alexandru – au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuțiu, privind soluționarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren de 13 hectare aflat în zona Plumbuita din Sectorul 2, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoș, ar fi împărțit cu alți trei oameni de afaceri prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat, respectiv cei 62 de milioane de euro, susțin anchetatorii.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor