Prima pagină » Știri » Dosarul caselor preluate ilegal de la stat de Dobrițoiu și alți generali a fost finalizat de ICCJ. Când va fi luată o decizie

Dosarul caselor preluate ilegal de la stat de Dobrițoiu și alți generali a fost finalizat de ICCJ. Când va fi luată o decizie

Dosarul caselor preluate ilegal de la stat de Dobrițoiu și alți generali a fost finalizat de ICCJ. Când va fi luată o decizie
Dosarul caselor preluate ilegal de la stat de Dobrițoiu și alți generali a fost finalizat de ICCJ. Când va fi luată o decizie

După încheierea dezbaterilor, instanța a ascultat pledoariile finale ale acuzării și apărării.

Procurorul DNA prezent la proces a cerut condamnarea inculpaților la pedepse de peste șapte ani de închisoare, precum și degradarea militară a acestora.

Avocații au spus că la vremea respectivă exista un vid legislativ privind condițiile în care puteau fi cumpărate casele de serviciu puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale (MApN), astfel că nu li se poate imputa clienților lor faptul că au acționat în beneficiul personal.

Avocații au arătat că fiecare dintre cei judecați a plătit pentru locuința cumpărată, astfel că acuzațiile anchetatorilor nu au fundament.

Instanța supremă a rămas în pronunțare în acest caz și a stabilit luarea unei decizii în 9 martie.

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu și alți zece generali și colonei, persoane care au deținut funcții de conducere în MApN la data faptelor, au fost trimiși în judecată de DNA, în septembrie 2013, pentru cumpărarea unor locuințe de serviciu, la un preț subvenționat, în baza unor declarații false.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1999-2005, Traian Pigui, în calitate de șef al Direcției Domenii și Infrastructuri din Ministerul Apărării Naționale, s-a implicat în atribuirea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preț subvenționat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari – cadre militare cu funcții de conducere din MApN.

Traian Pigui ar fi întocmit nelegal adrese de repartiție a unor locuințe de serviciu și ar fi acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanță cu legea, prin care i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenționat a acestor locuințe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuințele în regim subvenționat inculpaților Floarea Șerban, Francisc Radici, Constantin Năstase, Sergiu Tudor Medar și Gheorghe Rotaru.

„Vânzarea în regim subvenționat a acestor locuințe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naționale un prejudiciu cumulat de 962.330,37 lei, inculpatul Traian Pigui înlesnind obținerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenționat”, au scris procurorii în documentul citat.

Totodată, Dobrițoiu, Șerban, Radici, Năstase, Medar, Rotaru, precum și Gheorghe Gonciaruc, Ionel Vizitiu, Corneliu Duță și Mihaela Matei au închiriat și ulterior au cumpărat, în regim subvenționat, o locuință de serviciu de la MApN, cu încălcarea prevederilor legale, mai spun procurorii.

„Concret, inculpații au depus la dosarul de cumpărare acte false și astfel, i-au determinat membrii comisiei de vânzare și ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să-și încalce atribuțiile de serviciu și să întocmească documente oficiale false, pe baza cărora, prevalându-se de prevederile Legii 562/2004, și-au cumpărat locuințele de serviciu în regim subvenționat, în condițiile în care dețineau sau deținuseră, una, doua sau chiar trei alte locuințe proprietate personală”, au arătat procurorii.

Potrivit legii, cadrele militare sau fostele cadre militare care dețineau, la data apariției actului normativ, locuințe de serviciu aparținând Ministerului Apărării Naționale, le puteau cumpăra, în regim subvenționat, însă cu anumite condiții, între care: titularul contractului de închiriere să dețină această calitate de chiriaș în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu dețină sau să nu fi deținut locuințe proprietate pe teritoriul României și să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuință, în regim subvenționat.

Prejudiciul stabilit în acest dosar este de 1.207.670 de lei, din care 1.095.682,56 lei reprezintă prejudiciul suferit de Ministerul Apărării Naționale ca urmare a vânzării la un preț diminuat față de valoarea de inventar, a fiecărei locuințe și 111.988 de lei este contravaloarea chiriei plătită de MApN unei părți vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi, mai spuneau procurorii.

Ministerul Apărării Naționale se constituie parte civilă în cauză, revendicând cei 1.207.670 de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparținând Floarei Șerban, lui Radici, Năstase, Medar, Rotaru, Matei, Vizitiu și Gonciaruc.

Corneliu Dobrițoiu a consemnat la dispoziția organului judiciar suma reținută ca prejudiciu în sarcina sa, respectiv 15.846 lei, procurorii dispunând ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale acestuia, care fusese instituit în cursul urmăririi penale.

Procurorii au decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă, și Cornel Julea, colonel în rezervă.

Citește și