Dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare. Patronii clubului, 11 ani și 8 luni / Supraviețuitor Colectiv: Sentința e foarte ușoară pentru ce s-a întâmplat / Despăgubiri de 42 milioane de euro pentru victime
Dosarul Colectiv. Daune morale pentru victime în valoare de peste 42 de milioane euro
Magistrații Tribunalului București au dispus ca victimele incendiului de la Colectiv să primească daune morale în valoare totală de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro.
Știrea inițială. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.
„Condamnă pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone la pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 66 alin.1″, potrivit deciziei. Procurorii ceruseră în cazul fostului primar 15 ani de închisoare.
Fostul primar al sectorului 4 a primit 8 ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea faptei de abuz în serviciu în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de funcționare a clubului Colectiv.
Cei trei patroni ai „clubului morții” au primit și ei o pedeapsă de ani grei după gratii: câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Anastasescu George Alin – patron Colectiv – 11 ani si 8 luni de închisoare cu executare
Mincu Costin – patron Colectiv – 11 ani si 8 luni de închisoare cu executare
Gancea Paul-Cătălin – patron Colectiv – 11 ani si 8 luni de inchisoare cu executare
Radu Antonina – pompier ISU – 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare
Matei George-Petrica – pompier ISU – 9 ani si 2 luni de închisoare cu executare
Iofciu Aurelia – angajată primărie Sector 4 – 8 ani de închisoare cu executare
Ganea Luminița Larisa – consilier superior primărie Sector 4 – 7 ani de închisoare cu executare
Moțoc Sandra Ramona – referent superior primărie Sector 4 – 3 ani inchisoare cu executare
Niță Daniela Ioana – patronul firmei de artificii – 12 ani si 8 luni inchisoare cu executare
Zaharia Viorel – pirotehnist – 9 ani si 8 luni inchisoare cu executare
Moise Marian – pirotehnist – 10 ani inchisoare cu executare
Niță Cristian Mihai – patron firmă de artificii – 3 ani si 6 luni închisoare cu executare
Clubul Colectiv SRL – 470 zile amendă, cu o sumă corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă, și confiscarea sumei de 62.298 lei
Golden Ideas Fireworks Artists SRL – 470 zile amendă, cu o suma corespunzătoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă
SC Noran Prompt Serv SRL – confiscarea sumei de 147.133 lei
Totodată, judecătorii au stabilit plata mai multor daune morale. Este vorba despre 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Enache Cristina Ionela și Enache Eleonor (victimă ENACHE DIANA ELENA); 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Enache George Daniel (victimă ENACHE DIANA ELENA); 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Epure Marius și Epure Mirela Florina (victimă EPURE ANDA IOANA); 150.000 euro reprezentând daune morale către partea civila Epure Paula (victimă EPURE ANDA IOANA);
5. 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Fieraru Romeo și Fieraru Angela (victimă FIERARU IONUȚ VALENTIN); 1.000.000 lei reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Popescu Valter si Popescu Anisoara(victimă POPESCU IONUȚ COSTIN); 300.000 euro reprezentând daune morale si 20.000 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Palada Silvia (victimă PALADA RADU); 1.500.000 lei reprezentând daune morale și 5.000 lei reprezentând daune materiale către fiecare dintre părțile civile Simion Ion și Simion Maria (victimă SIMION ALEXANDRU CĂTĂLIN); 250.000 euro reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Vârlan Ion și Vârlan Maria (victimă VÂRLAN LAURENȚIU MARIAN); 150.000 euro reprezentând daune morale și 6.881,24 lei reprezentând daune materiale către partea civila Vârlan Alexandra Roxana (victimă VÂRLAN LAURENȚIU MARIAN).
De asemenea, și pentru celalalte victime s-a dispus plata daunelor morale, în valoare de sute de mii de euro.
Și Spitalul Clinic de Urgență, de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București ar urma să primească 1.399.209,36 lei, bani care reprezintă cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate, precum și cele referitoare la persoanele vătămate în raport de care a fost pusă în mișcare acțiunea penala. Spitalul clinic de Urgență București ar urma să primească 1.558.495 lei, Spitalul Universitar, 732.941,49, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” București, 73.779,45 lei, Spitalul Clinic de Urgență Pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București, 484.312,79 lei, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, 703.696,98 lei, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București, 728.099,86 lei, Spitalul de Arși, 219.818,35.
În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.
De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.
Supraviețuitor Colectiv: Sentința e foarte ușoară pentru ce s-a întâmplat. Legea penală e prea blândă
Unul dintre supraviețuitorii de la Clubul Colectiv, Adrian Albu, a explicat, luni, că pedepsele date de judecători, luni, sunt „foarte ușoare”, subliniind că el nu consideră că se va face vreodată dreptate, având în vedere că legea penală este „foarte blândă”.
„Din punctul meu de vedere e o sentință foarte, foarte ușoară pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă ceea ce s-a întâmplat acolo ar fi cauzat moartea unui singur om, ar fi fost achitați, pentru că la 65 de oameni să dai pedepse între opt și 12 ani mi se pare foarte puțin”, a spus Albu, pentru MEDIAFAX.
Supraviețuitorul incendiului consideră că este nevoie de un alt Cod Penal, care să pedepsească mai drastic abuzul în serviciu.
„Probabil ca ar fi trebuit să avem un alt Cod Penal prin care să avem niște pedepse mai mari pentru consecințele faptelor. Pentru că noi judecăm faptele și nu consecințele lor, atunci când spui abuz în serviciu și ți-a dat opt ani de zile, acel abuz în serviciu a cauzat moartea a 65 de omeni. Dacă ar fi furat 100 de mii de lei probabil că aceeași pedeapsă ar fi fost”, spus Albu.
Conform sursei citate, „dreptate nu se va face niciodată”.
„O să se facă doar justiție. O să se aplice legea așa cum e ea, bună sau proastă. În momentul de față, legea penală este foarte blândă, pentru că, repet, noi judecăm faptele, nu consecințele acelor fapte. Dacă am fi judecat consecințele faptelor pedepsele ar fi fost mult mai mari”, a conchis sursa menționată.
Adina Apostol, supraviețuitoare Colectiv: Asta îmi doresc – să plătească cei vinovați
Adina Apostol, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, a declarat că nu poate comenta decizia Tribunalului București, deoarece nu este definitivă, însă speră ca pedepsele să fie un exemplu pentru șefii cluburilor și instituțiilor care pun în pericol oamenii.
„Din câte știu, încă nu e o sentință definitivă, se poate face apel, abia apoi aș putea să-mi dau cu părererea, după ce se va termina și la Curtea de Apel totul și se vor da sentințele finale”, a declarat Adina Apostol, supraviețuitoare a incendiului din Clubul Colectiv.
Tânăra a mai spus că nu poate comenta decizia Tribunalului București, pentru că nu are studii de profil, însă oricare ar fi sentința, nimic nu îi poate aduce înapoi pe cei care au pierit în incendiu.
„La fel, pielea noastră și operațiile vor fi în continuare, pe toată viața. Sperăm doar să fie un exemplu pentru ceilalți patroni, celelalte cluburi, celelalte instituții care pun în pericol viața oamenilor. Asta îmi doresc, să plătească cei vinovați, pentru a da un exemplu și să nu se mai repete așa ceva”, mai spune Adina Apostol.
Grecea, rănit la Colectiv: Mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile. Statul este responsabil
Mihai Grecea, una dintre persoanele rănite în incendiul Colectiv, a spus că i se pare esențial că s-au stabilit vinovățiile în acest dosar, iar judecătorii au arătat, astfel, că statul este de vină pentru că „a pus în pericol cetățenii”.
„Sunt cumva spre maximum unele dintre pedepse, adică acolo unde era probabil vinovăția cea mai mare, dar dincolo de cuantumul de valori, în ani, ale pedepselor, care oricum vor fi atacate la Curtea de Apel, dincolo de asta mi se pare esențial că s-au stabilit vinovațiile și în cazul acesta tragic de la Colectiv e o vinovăție foarte complexă și împărțită. E foarte important că s-a făcut clar că statul prin diversele sale instituții și prin angajații acestor instituții este vinovat de punerea în pericol a cetățenilor săi, pentru că dacă aceste instituții și oamenii acestor instituții ar fi făcut ceea ce trebuia sa facă, nu s-ar fi ajuns la o situație de genul acesta. Există un contract între cetățenii care platesc taxele și aceste instituții ca să le respecte dreptul constituțional la siguranța personală, la viață și nu s-a întâmplat asta”, a explicat Grecea, pentru Mediafax.
TMB: Peste 8,1 milioane de euro,despăgubiri pentru tratarea și transportul victimelor de la Colectiv
Judecătorii au decis, prin sentința de luni, ca vinovații de incendiul de la Colectiv să plătească despăgubirile pentru tratamentul victimelor din clubul din Capitală, dar și transportul acestora la spitalele din România sau din străinătate, suma ridicându-se la peste opt milioane de euro.
Decizie Colectiv: Daune morale pentru victime în valoare de peste 42 de milioane euro
Magistrații Tribunalului București au dispus ca victimele incendiului de la Colectiv să primească daune morale în valoare totală de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro.
Peste 42 de milioane de euro este suma totală pe care trebuie să o primească victimele și rudele, potrivit deciziei instanței Tribunalului București, în privința daunelor morale.
Cea mai mare sumă acordată pentru victime este 500.000 de euro de fiecare, în câteva cazuri.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro și 15.000 lei daune materiale. La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro.
La rândul său, Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supraviețuitor din formație, a primit 400.000 euro daune morale și 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro.