Prima pagină » Știri » Dosarul Colectiv, finalizat. Patronii clubului, acuzați de „indolență vecină cu intenția”

Dosarul Colectiv, finalizat. Patronii clubului, acuzați de „indolență vecină cu intenția”

Dosarul Colectiv, finalizat. Patronii clubului, acuzați de „indolență vecină cu intenția
Parchetul General a finalizat ancheta în dosarul Colectiv, mai multe persoane, printre care și acționarii clubului, urmând să fie trimise în judecată pentru omor din culpă, procurorii menționând că "în indolența vecină cu intenția au impus condiții pentru atragerea unui public numeros".

„În indolența vecină cu intenția, la organizarea spectacolelor, prin clauze contractuale inculpații au impus repetat condiții de atragere a unui public cât mai numeros în beneficiul propriei societăți, deși erau conștienți de riscurile datorate spațiului impropriu și măsurilor neluate privind situațiile de urgență”, arată procurorii într-un draft al rechizitoriului.

Unul dintre cei prezenți în club a descris momentele de groază din Colectiv și cum a încercat să se salveze cu berea din sticlă.

„Am mers pe burtă și datorită faptului că aerul devenise irespirabil mi-am scos puloverul, l-am udat cu berea care o mai aveam în sticlă și mi-am acoperit căile respiratorii. Cu toate acestea puloverul s-a impregnat cu miros de fum într-un timp scurt. Am continuat să mă târăsc până când am observat o fantă de lumină și m-am deplasat în direcția respectivă, trecând pe lângă persoane care erau întinse pe jos și gemeau. Se auzea cum cineva lovea în ușa de acces și striga după ajutor. M-am îndreptat în direcția respectivă, ușa a fost deschisă și cu șuvoiul de mulțime am ieșit și eu.”, se arată în declarația unui tânăr prezent în noaptea incendiului în clubul Colectiv.

Totodată, din declarațiile suspectului Moise Marian rezultă că a încercat să folosească extinctorul pus la dispoziție de debarasatorul Stanciu Viorel, mai înainte de începerea spectacolului, însă a constat că nu funcționează, fiind expirat.

„Sub primul tablou electric, din încăperea notată cu litera C (n.n. compartimentul secundar din incinta sălii de divertisment, situat pe partea stângă imediat după intrare), au fost descoperite cinci stingătoare care au fost analizate (…) ocazie cu care s-au constatat următoarele: primul stingător este model P6, cu pulbere, ultima verificare fiind menționată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014; pe furtunul de evacuare se văd urme de substanță albă, ceea ce denotă că stingătorul a fost utilizat; manometrul indică lipsa presiunii. al doilea stingător este model G2, cu dioxid de carbon, ultima verificare fiind menționată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014; nesigilat, fără manometru și furtun;(…) La distanța de 1,75m, față de stâlpul nr.1 de susținere a plafonului, sub stratul de funingine de pe podea a fost descoperită o piesă metalică (marcată cu litera O), sub forma unei tije, prevăzută la un capăt cu un cerc, având atașat un rest colier plastic de culoare roșie. Această piesă este posibil să fie un inel de siguranță al unui extinctor”, se mai arată în draftul rechizitoriului.

În dosar, procurorii menționează că, în incinta clubului Colectiv, exista un afiș, într-un loc vizibil, în care în care se anunța că se interzice folosirea focul și a articolelor pirotehnice în cadrul clubului, inclusiv „spectacole cu foc deschis și jocuri de artificii”, măsură despre care anchetatorii susțin că era una formală, întrucât spectacole pirotehnice s-au folosit și în alte rânduri.

„Deși formal s-a interzis folosirea focului deschis, în realitate inculpații au permis utilizarea pe scară largă a acestuia în incinta Clubul Colectiv”, susțin procurorii, precizând că, pentru a asigura consumul de tutun, existau scrumiere ” inclusiv pe polițele atașate stâlpilor de beton armat tapetați cu spumă poliuretanică, precum și pe tot mobilierul clubului din spațiul public și administrativ”.

De altfel, se menționează în dosar că și cei trei acționari au recunoscut că cel puțin într-o ocazie, au permis și desfășurarea unor evenimente cu reprezentație artistică ce includea folosirea focului deschis.

Astfel, procurorii au depus la dosar înregistrări de la alte concerte, evenimente care au avut loc în Colectiv, fiind folosit focul în alte show-uri. În acest sens, anchetatorii dau exemplu un eveniment din data de 07 aprilie 2014.

„Pentru exemplificare reținem că fișierul „Watain – Outlaw Live In Club Colectiv Bucharest Romania 07-04-2014″ conține imagini ce reprezintă o melodie cu durata de 4 minute și 13 de secunde, incinta fiind cea a clubului Colectiv și este special amenajată pentru susținerea unui concert de muzică rock. Se poate observa că pe scenă sunt amplasate mai multe obiecte cu potențial incandescent (lumânări, 2 altare în formă de trident, 2 sfeșnice dispuse lateral față de scenă și 2 opaițe incandescente dispuse lateral), iar scena este încadrată de o recuzită specială, formată din mai multe paravane din material textil de culoare roșie, pentru a crea un impact vizual puternic. Se poate remarca faptul că data concertului este 07.04.2014, iar obiectele cu potențial incandescent sunt aprinse pe toată durata concertului. La momentul 00:24 al melodiei, se observă cum flacăra sfeșnicelor amplasate lateral față de scenă se dezvoltă, ca urmare a unui impuls, și se propagă spre public și spre tavanul fals din material lemnos. Impulsul generat este de aproximativ o secundă, fiind sincronizat cu ritmul melodiei, fiind repetat de mai multe ori”, explică procurorii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a finalizat ancheta în cazul Colectiv, urmând finalizarea rechizitoriului și trimiterea acestuia către instanță.

Citește și