Prima pagină » Știri » Dosarul de corupție al fostului ministru Constantin Niță: ÎCCJ vrea să sesizeze Curtea de Justiție a UE

Dosarul de corupție al fostului ministru Constantin Niță: ÎCCJ vrea să sesizeze Curtea de Justiție a UE

Dosarul de corupție al fostului ministru Constantin Niță: ÎCCJ vrea să sesizeze Curtea de Justiție a UE
Instanța supremă vrea să trimită, în dosarul fostului ministru Constantin Niță, trei întrebări Curții de Justiție a UE (CJUE), în urma cărora să verifice, printre altele, dacă decizia CCR pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării banilor.

Judecătorii Instanței supreme vor să trimită la CJUE trei întrebări în dosarul fostului ministru al Energiei, Constantin Niță, în urma cărora vor să verifice, printre altele, dacă decizia Curții Constituționale pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării banilor, respectiv Directiva 2017/1371 a Parlamentului European privind combaterea fraudelor.

„Articolul 19, alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325, alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prin mijloace de drept penal, elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care impune trimiterea spre rejudecare a cauzelor de corupție soluționate într-o perioadă determinată și care se află în faza apelului, pentru neconstituirea la nivelul instanței supreme de completuri de judecată specializate în această materie, deși recunoaște specializarea judecătorilor care le-au compus”, este prima întrebare.

A doua întrebare către Curții de Justiție a UE se referă la art. 2 din Tratatul privind UE și la art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Întrebarea este dacă acestea trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict contituțional, obligatorie în dreptul național”.

Avocatul fostului ministru Constantin Niță a spus, luni, în instanță, că nu este de acord cu trimiterea întrebărilor către CJUE, în schimb procurorul DNA a precizat că cererea este admisibilă.

Instanța a rămas în pronunțare.

Săptămâna trecută, magistrații instanței supreme au decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în dosarul lui Darius Vâlcov, cu privire la 4 întrebări privind o decizie a CCR și au dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea cererii de acest for.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului