DOSARUL Gheorghe Ursu. Procurorii cer avizul lui Iohannis pentru urmărirea penală a unui ministru de Interne comunist
Parchetul General solicită avizul președintelui Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne George Homoștean, pentru complicitate la infracțiuni contra umanității, în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu. Homoștean a condus ministerul de Interne în perioada 4 septembrie 1978 – 3 octombrie 1987, iar Ursu a fost ucis în arestul Miliției, în timp ce era anchetat de Securitate, pe 17 noiembrie 1987.
Procurorii explică faptul că au solicitat acest aviz, deși faptele au fost comise înainte de intrarea în vigoare a legii privind răspunderea ministerială, considerând că procedura este aplicabilă și în acest caz.
La 30 de ani de la moartea disidentului Gheorghe Ursu, pe 17 noiembrie 1985, procurorii militari se apropie de finalul anchetei privind moartea acestuia și implicarea fostului maior de Securitate Marin Pîrvulescu, cel care a coordonat ancheta în urma căruia Ursu a murit în arestul Miliției, după bătăi crunte.
Andrei Ursu, fiul disidentului, spune că procurorii militari l-au asigurat că trimiterea în judecată a lui Pîrvulescu va avea loc în curând. Procurorii militari au decis să deschidă ancheta după ce justiția militară a blocat sistematic anchetarea lui Marin Pîrvulescu. Decizia a fost luată în plină campanie electorală, în octombrie 2014, după ce Andrei Ursu a făcut 17 zile greva foamei. În ultimul an, mai mulți foști angajați ai Miliției și Securității au vorbit ca martori cu procurorii, descriind ce s-a întâmplat în arest cu Ursu. Procurorii militari l-au audiat pe fostul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, contrazicându-l cu documente, iar ancheta a scos de asemenea la iveală faptul că dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu a fost falsificat grosolan, după 1990, conform CNSAS.
Ancheta asupra fostului securist Marin Pîrvulescu a fost blocată sistematic de justiția militară, procurorii și judecătorii refuzând ca acesta să poată fi măcar cercetat penal pentru implicarea sa în moartea lui Gheorghe Ursu. Decizia finală a judecătorului militar Gabriel Gunescu a conținut o motivare incredibilă a verdictului: magistratul a susținut că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, că opoziția sa la regim a fost „nesemnificativă”, ba chiar că a fost „un privilegiat” al regimului comunist, făcându-și concediile în străinătate.
În octombrie și noiembrie 2014, în plină campanie electorală pentru prezidențiale, după ce Andrei Ursu a stat 17 zile în greva foamei, procurorii Parchetului General au decis să desființeze toate aceste decizii ale propriilor procurori militari și să deschidă ancheta. În ianuarie 2015, Marin Pîrvulescu a fost pus sub urmărire penală, în calitate de suspect, pentru crime împotriva umanității, în legătură cu moartea lui Gheorghe Ursu.
Cum a fost falsificat dosarul de Securitate al lui Ursu după 1990. Germina Nagâț, CNSAS: „Arăta halucinant”
În noua anchetă a procurorilor militari, aceștia au solicitat în ianuarie 2015 și ajutorul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), pentru a investiga dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, de la Securitate. Oficialii au constatat însă că acesta fusese falsificat, cel mai probabil după 1990, și că ce se afla pe microfilmul dosarului de la SRI nu avea nicio legătură cu dosarul original, pe hârtie care oricum arăta fabricat. Procurorii au fost astfel nevoiți să lucreze cu un fals, susține Germina Nagâț, șefa Departamentului de Investigații de la CNSAS.
„Am primit de la Parchetul Militar în foarte scurt timp 7 volume care arătau halucinant, dacă ne referim la un dosar de urmărire informativă. Nu avea legătură cu nimic din ce văzusem până atunci. Era neverosimil. Am văzut DUI descompletate, în care se simțea lipsa unor părți, dar nu mai văzusem un dosar care pretinde că este făcut de Securitate și care nu are aproape nicio legătură cu dosarul original, mai puțin în volumul I. Am făcut operațiuni standard de citire foarte atentă, de punere cap la cap a unor informații. La sfârșit am cerut și microfilmul de la SRI, l-am primit cu maximă promptitudine, în două zile, în februarie 2015. Atunci am făcut o operațiune banală – confruntarea microfilmului cu originalul. Nu am mai văzut până atunci un dosar de urmărire în care 5 volume să fie fotocopii din orice. Adică erau fotocopii bizare, care nu semănau cu originalul care se păstrase în volumul 1. S-a văzut clar că avem cel puțin un volum de tehnică operativă lipsă – volumul 2. Întreaga copertă a dosarului prezintă diferențe semnificative între microfilm și original”, a povestit Germina Nagâț.
Specialista de la CNSAS este de părere că falsul a avut loc după 1990 și speră că procurorii se vor autosesiza și vor investiga și această falsificare petrecută la SRI.
„Asta arată ce s-a întâmplat după 1990. Eu cred că nu Securitatea a falsificat un dosar de Securitate, mi se pare o naivitate să mergi pe această ipoteză că s-ar fi falsificat încă dinainte de 1989 dosarul. Nu văd de ce. Legal, limita noastră de competență este 22 decembrie 1989. Dacă ceva din acest dosar ar sugera că falsul s-a produs înainte de această dată, am putea să sesizăm Parchetul. Eu sper însă că Parchetul este conștient de faptul că falsul s-a produs după această dată și se va autosesiza. Lucrurile de care ei s-au lovit în această anchetă sunt inacceptabile într-un stat de drept, adică organele de anchetă au fost puse în fața unor situații imposibile, să ancheteze cu un fals pe masă”, a declarat miercuri seară Germina Nagâț.
În 2000, SRI dădea un comunicat prin care se apăra și respingea acuzațiile de falsificare a dosarului de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu, încă de pe atunci ieșind la iveală că în dosar fuseseră inserate materiale de presă și documente de după 1990, până în 1994. SRI motiva că aceste documente fuseseră adăugate la dosar pentru că SRI a considerat că ar putea fi de folos procurorilor care anchetau cazul.
„Serviciul Român de Informații consideră ca absolut nefondate afirmațiile privind o pretinsă implicare
părtinitoare a instituției noastre în rezolvarea acestui nefericit și grav caz de încălcare a drepturilor
omului. De altfel, pentru a elimina orice îndoială în această privință, Serviciul Român de Informații a
cerut oficial Parchetului General să procedeze la confruntarea documentelor originale cu microfilmul
realizat în 1987″, scria în 2000 SRI.
Confruntarea cu microfilmul SRI s-a făcut în 2015, la CNSAS, care a constatat același lucru: așa-zisul original nu are nicio legătură cu microfilmul, care oricum conține multe documente fotocopiate fără legătură cu cazul Ursu, conform Germinei Nagâț.